Confidente ale Lui Isus

Misiunea Mons. Ottavio Michelini

 Confidente ale Lui Isus destinate preotilor si credinciosilor sai

       Preot emerit al diecezei de Carpi, Mons. Ottavio Michelini  a fost preotul unei asocatii de persoane cu handicap fizic, din Modena, cand, din 1975, a inceput sa primeasca mesaje importante pentru Biserica, pentru episcopi, pentru preoti, calugari si pentru toti credinciosii. Un responsabil al revistei "Stella Maris" l-a intalnit de mai multe ori si s-a putut convinge de autenticitatea carismelor sale. Mons. Michelini a murit in pace, la 15 octombrie 1979, fiind un important martor al Lui Cristos, pe timpul sau. 
     "Am vrut, spune el,  sa dau oamenilor acestui timp viziunea realista si veridica a celor doua Lumi care se confrunta: cea a Luminii si cea a intunericului."


      Mantuirea vesnica, scopul final al vietii
     " In fruntea Bisericilor locale se afla episcopii, caroara le revine marea responsabilitate a vietii spirituale a turmei care le-a fost incredintata. Viata spirituala inseamna circulatia fluida a Vietii divine in Biserica Sa, In sufletele care fac parte din  ea. Episcopului ii revine, deci, datoria de a-si da seama de nevoile cele mai grave ale sufletelor care-i sunt incredintate. Daca episcopul este sfant, intelepciunea nu-i va lipsi. Intuitia care vine de la Spiritul Sfant este in inima sa, astfel incat va fi ca si devorat de zel pentru a da sufletelor tot ajutorul efectiv de care au nevoie pentru a merge drept spre scopul final al vietii, care este mantuirea vesnica. Asadar, episcopul va vedea clar toate lacunele, umbrele, nevoile sufletelor din turma pe care trebuie s-o pastoreasca si va face totul pentru a se ocupa de ele. Isi va da seama de viata letargica a familiilor calugaresti; va vedea paralizia multor suflete si a multor comunitati care atat de des isi nesocotesc datoria, tocmai din lipsa unei conduceri spirituale sigure.
      Prima sa mare preocupare, lipsita de orice interes material uman, va fi de a aduna in jurul lui pe cei mai buni preoti ca sa faca din ei bune "calauze" spirituale. Cu acesti preoti, el va hotara apoi, ce va trebui sa faca pentru o adevarata regenerare spirituala a Bisericii sale, pentru ca in Biserica sa nu lipseasca nimic pentru a merge pe calea sfinteniei. Episcopul nu este numai presedintele unei adunari, ci Parintele spiritual al Bisericii sale, pe care trebuie s-o ingrijeasa si s-o alimenteze, aparand-o de erezii, de eroare, de imoralitate. In consecinta, mare este sarcina de care trebuie sa se achite cu prudenta si curaj, dar cu o mare credinta si cu o mare iubire, facand abstractie de judecatile oamenilor si tinand cont numai de Vointa Divina.
      Fiul meu, voia mea este ca episcopii sa fie sfinti, sa reflecte in viata lor, viata Mea de Om-Dumnezeu (pentru aceasta m-am facut om) si sa puna, fara frica,  securea la radacina pentru a extirpa raul de peste tot unde s-a cuibarit.  Ajutorul meu nu le va fi refuzat niciodata daca vor sa lucreze numai pentru slava Lui Dumnezeu, pentru venirea Imparatiei Sale, pentru realizarea Vointei Sale. Nu asta v-am invatat Eu, Isus, sa cereti in fiecare zi?
      Se impune, deci, o dezinfectare radicala a tuturor structurilor infectate. Daca un episcop nu simte ca arde de acest zel, el nu mai poate fi apostolul Meu in lume."
      Ei au cautat pretutindeni...
      "Credinta in prezenta Mea Euharisitca nu este suficienta. Nu, fiul Meu, toti preotii care celebreaza in stare de pacat, deci in mod sacrileg, nu sunt lipsiti de credinta; majoritatea au o credinta slabita, dar o au,  si totusi sunt preoti rai. Ei cred in Mine, dar simt pentru Mine o aversiune care vine din starea de pacat in care se afla. Cand un preot este in stare de pacat, el isi inchide in mod voit sufletul actiunii harurilor actuale, adica aceste impulsuri de har pe care Dumnezeu, nesfarsit de bun, le daruieste sufletelor, in masura si proportia receptivitatii lor si, in timp ce, practic,  el se inchide Lui Dumnezeu, se deschide diavolului care poate, fara greutate, sa influenteze sufletele celor vinovati pana la a-i face sclavii sai. Daca un preot nu se simte atras de Tabernacol, este o mladita fara radacina, o ramura despartita de trunchi. Un preot care nu simte nici o atractie pentru Tabernacolul in care salasluieste Iubirea, nu poate decat sa aiba un suflet uscat si neroditor. Fiul meu, cati sunt oare astazi preotii in aceasta stare de ariditate vinovata si de nerodire spirituala? Atat de numerosi incat nu i-ai putea numara!"
      Avem aliati
      "Fiule, vreau sa-ti explic indoiala care a patruns in sufletul tau in clipa aceasta. Te-ai gandit: daca un preot este in stare de pacat si a rupt orice legatura cu Dumnezeu, nu poate sa dea nimic si nici sa primeasca nimic de la Dumnezeu; ba mai mult, intra in orbita satanei si atunci, pentru acela sau aceia, nu mai este speranta de salvare, nu-i asa?
Raspuns: nu este asa. Fiule, nu trebuie sa uiti niciodata marea lupta dintre puterile Raului si puterile Binelui, actiunea ingerului pazitor, a sfantului patron si a fericitilor mijlocitori din Paradis.  Aceasta lupta este in curs si nu se va incheia decat cu sfarsitul timpurilor. Sufletele in stare de har n-ar mai trebui sa cada, dar actiunea fortelor obscure ale iadului nu se opreste decat odata cu moartea.  Si nu este de ajuns nici sa creada in Euharistie, inefabil mister caruia preotul ii este asociat; preotul trebuie sa fie constient de partea pe care Dumnezeu i-a rezervat-o in acest mare mister. la Sfanta Liturghie, preotul,  impreuna cu Isus si cu Sfanta Sa Mama, este protagonist al Misterului Crucii, participant la sacerdotiul regal si etern  al Lui Isus; el isi traieste mai mult ca oricand sacerdotiul cu Cristos si cu Mama,  oferindu-se Tatalui la fel ca si Cristos si ca Mama, pentru iertarea pacatosilor, iar aceasta ofranda, atat de nesocotita, atat de neglijata,  atat de neinteleasa,  este sursa adevarata si eficace de mantuire pentru el insusi si pentru suflete."
      Carismele in Biserica noua
      "Scrie, fiul Meu,  Eu sunt Isus; ceea ce tocmai iti spun va trebui sa serveasca pentru Biserica noua. Carisma nu este un lucru nou pentru Biserica. A aparut odata cu ea si s-a manifestat in toate timpurile. Carisma obisnuita este data prin intermediul anumitor  sacramente, in timp ce carisma extraordinara este data direct de Spiritul Sfant, pentru scopurile deja indicate mai sus. Cele doua carisme, ordinara si extraordinara, se completeaza si se contopesc, asa cum este cazul lampilor aprinse si asezate una langa alta; luminile lor speciale se amesteca si se contopesc intr-o lumina identica, pentru ca sunt de aceeasi natura, emitand aceleasi raze si aceeasi caldura. Iata ce este prevazut in planul Lui Dumnezeu. Dar daca nu este si nu a fost asa, inseamna ca au intrat in joc orgoliul si aroganta pentru a-si indeplini lucrarea distrugatoare si a contracara planul Lui Dumnezeu. De cate ori nu s-a intamplat asta, creand inspaimantatoare goluri spirituale si rapind comori de har, din cauza vanitatii si a arogantei!"
      Carisma extraordinara
     " Ierarhia, careia-i revine dreptul de a se pronunta asupra valorii carismei extraordinare, trebuie sa-si exercite acest drept cu o dreptate clara si manifesta, cu o obiectivitate absoluta si cu o grija deosebita, debarasandu-se de orice prejudecata partizana, pentru ca nu trebuie sa se mai vada in Biserica Mea regenerata, spectacolul indecent si injust, al unor carismatici care sunt calomniati, sau, in orice caz,  privati de libertatea lor si impiedicati sa comunice cu ceilalti... Acestea sunt nedreptati cumplite, care striga dupa razbunare in fata Lui Dumnezeu. Am vrut ca si tu sa faci aceasta experienta, am vrut sa poti atinge  cu mana efectele acestui orgoliu definit deSpiritul Sfant "radix omnium malorum" (radacina tuturor relelor).
      Aminteste-ti, cand i-ai cerut unui pastor al unei dieceze permisiunea de a vizita o mare carismatica, o mare sfanta,  a carei umila casa a fost martora, timp de ani si ani, a unor lucruri si fapte mai presus de orice lege umana, aminteste-ti care a fost raspunsul la cererea ta? "Eu nici nu aprob, nici nu neg."  Altfel spus, n-a vrut sa-si ia responsabilitatea unui raspuns clar si precis. Concluzia? Indoiala a persistat ani de zile la multe persoane,  si a fost cauza de incertitudine si de suferinta pentru multe suflete... Care este motivul acestei neimplicari a pastorilor? Doar ca sa poata sa scuture de pe umerii lor o responsabilitate care-i impovareaza, pentru a evita necazuri in lant, sau pentru a nu-si tulbura viata lor linistita, ca si cum i-ar fi cu putinta unui pastor de suflete sa duca o viata linistita! Dar la carisma primita de la Dumnezeu s-au gandit, sau nu?  Se gandesc la "eu-l" lor, mai degraba decat la Dumnezeu! Cati carismatici nu sunt astazi in situatia de a nu-si putea exercita carisma pe care au primit-o, si aceasta din niste motive abjecte! Cunosti si tu dintre acestia; dar, pana cand?  Ce responsabilitate enorma!"
      Biserica noua va fi, in buna parte, carismatica
     "Carismaticul primeste intotdeauna carisma nu pentru el,  ci pentru comunitate; vai de carismaticii care cedeaza ispitei puternice de a-si utiliza carisma, nu pentru gloria Lui Dumnezeu si pentru binele sufletelor, ci pentru avantaje si scopuri personale! Carisma nu imprima nici un semn deosebit in sufletul aceluia care o primeste, spre deosebire de ceea ce fac Botezul, Confirmarea si Hirotonirea. Dumnezeu o da si Dumnezeu o poate oricand retrage. De aceea, cel care nu foloseste cum se cuvine carisma, poate sa fie privat de ea, asa cum s-a intamplat deja de atatea ori. 
      Ti-am mai spus, de mai multe ori, fiul Meu, ca Bieserica noua va fi in buna parte carismatica, pentru ca Spiritul Sfant va fi deasupra ei, cu o suflare sfintitoare, si o va face frumoasa in ochii Lui Dumnezeu si ai popoarelor, nepermitand carismaticilor obisnuiti si extraordinari, sa se distruga reciproc, impiedicand marele bine legat de carisme.
      Instigatorii la orgoliu si la  semetie,  vor fi cu totii izgoniti in iadul lor. Vor fi episcopi sfinti, datorita carora Biserica va fi sfintita in radacina sa!
      Te binecuvantez, fiule si, cu tine, binecuvantez toate persoanele care iti sunt dragi. Ca intotdeauna, cer rugaciune ispasitoare."
                                                     23 noiembrie 1978
                                         "Confidences de Jesus" p.270-272 
                           ("Stella Maris" nr. 442 si 465 - "Regina Pacis" nr.230)
   

Mons. Ottavio Michelini