Noi, oamenii, am uitat sa iubim, am uitat sa ne intidem mainile unii altora, sa ne imbratisam fratern ???
Imi pun intrebarea aceasta gandindu-ma la iubirea pura, cereasca, iubirea care tamaduieste, iubirea care repara, iubirea care ZIDESTE.
In inimile, in sufletele noastre zace o forta de care nu stim, atat de mare, incat - pusa in actiune - ar putea schimba lumea, ar putea muta muntii...
Prin botez, toata forta, toata iubirea, toata plinatatea Lui Dumnezeu, a umplut sufletul botezat.
Daca omul ar ramane in acea stare launtrica a sufletului, chiar cu trecerea anilor, ne putem inchipui ce fel de civilizatie ar fi pe pamant?
De ce omul - dobandind mai multa cunoastere materiala se indeparteaza de cea spirituala -singura care-i este de folos? De ce respinge harul, de ce nici macar nu vrea sa stie in ce stare-i este sufletul?
Sufletul care este esenta vietii atat aici, in efemer cat si in vesnicie, nu mai reprezinta NIMIC pentru biata creatura ?!
Prin alegeri gresite in viata, Il indepartam pe Dumnezeu care s-a salasluit in sufletul botezat.
Il respingem pe cel care este SUFLETUL sufletului nostru si nici macar nu stim ca din acel moment, toate schimbarile din viata noastra - treapta cu treapta, vor fi spre rau, spre suferinte, spre erori grave si imbolnavirea sufletului.
Daca individul este bolnav, societatea va fi bolnava, planeta - intreaga creatie vor purta si ele urme adanci, nevindecabile. Boala cea mai grava a societatii de azi este cel mai putin tratata: BOALA SUFLETULUI.
Sufletul care nu-l primeste pe Dumnezeu, nu va ramane gol... poate intr-un mod mai putin constient, ii face loc sa intre, celui rau, care desi aparent inofensiv la inceput, va lasa - in timp - urme pe care doar Puterea Infinita a Iubirii Divine le va mai putea sterge.
Avem sacramentul iertarii - ce dar...! Cati ne folosim de acest sacrament al ELIBERARII al DESCATUSARII sufletului ?
Si-apoi, noua oamenilor - creati din Iubire si pentru Iubire - nu ne-a mai ramas nici o urma de compasiune, de spirit de jertfa, nici o farama de iubire pentru semeni?
Jur-imprejurul nostru sunt suflete bolnave, impovarate, descurajate, dezorientate...
Suntem asa mult preocupati de noi insine si nu stim, nu vrem sa stim ca un cuvant cald, o imbratisare, un zambet, ar putea reda acestor suflete increderea, speranta, viata?
... Iar Biserica Lui Cristos, atat de divizata, atata neunire, Trupul Mistic al lui Cristos atat de SFASIAT...
Oare noi, crestinii, nu gasim nimic ce ne poate uni, ci doar ceea ce sa ne desparta?
Nu stim ca despartirea inseamna durere, suferinta, singuratate, slabiciune, izvor de rau, pe cand unirea inseamna iubire, bucurie si FORTA ???
Sfanta noastra Mama Cereasca "ne roaga" sa nu ne judecam unii pe altii prin prisma religiei, sa nu spunem ca doar unii se mantuiesc, iar altii nu. O, cata responsabilitate poarta raspunsul pe care-l dam "rugamintii" Ei...
Daca eu consider ca fratelui meu de alta confesiune ii este mai putin accesibila mantuirea - prin prisma religiei lui, realizez oare ca imi pun in pericol propria mantuire - judecandu-l ?
Daca fratele meu de alta confesiune are inima buna, e darnic, are mereu spiritul pregatit pentru jertfa si ajutorarea aproapelui, are imbratisarea sincera si calda, ochii stralucind de iubire, inima blanda, - ce voi zice atunci despre posibilitatea mantuirii lui ???
Daca judecam, inseamna ca nu iubim; daca nu iubim inseamna ca nu credem; si daca nu credem inseamna ca lipseste Dumnezeu, pentru ca El nu poate locui acolo unde nu este iubire - fiind IUBIREA in esenta.
Cand va sosi momentul ca sufletul meu, al tau, sufletele noastre, sa poarte - in toata greutatea ei - raspunderea pentru faptele, vorbele, gandurile cele mai ascunse, credem oare ca - doar - certificatul nostru de botez va fi biletul de intrare-n vesnicie, va inclina balanta inspre Rai?
Atunci, in acele momente, va conta mult ceea ce lumea n-a stiut despre noi, ceea ce lumea n-a vazut la noi, ceea ce era bine ascuns de lume dar observat atent de Ochiul sfruntator al Lui Dumnezeu.
Vor conta trairile noastre cele mai ascunse, mai tainice.
Daca avem iubire, aproapele nostru poate sti, sau nu - caci ea poate fi falsa; Dumnezeu, insa, stie !
Daca avem compasiune , aproapele nostru poate sti, sau nu - caci ea poate fi falsa; Dumnezeu, insa, stie !
Daca ne doare suferinta aproapelui si ne bucura bucuria lui, aproapele nostru poate sti, sau nu - caci ele pot fi false; Dumnezeu, insa, stie !
Si-asa, toate faptele care privite superficial, din cine stie ce ratiuni, pe care le credeam bune in viata noastra - pot constitui pentru noi capul de acuzare.
Daca nu ne-am supune judecatii omenesti ci doar judecatii Lui Dumnezeu, cate greseli, cate imperfectiuni, cate suferinte produse, am putea evita...
Societatea de astazi este bazata oare doar pe egoism, pe iubirea de sine insusi a individului, pe cultul trupului, pe dorinta de capatuire, pe confort? Aceasta este temelia pe care e cladita ?!........................
O, atunci, o mica, foarte mica suflare a Dreptatii Divine, o va spulbera !
Daca eu mi-as cladi viata personala pe credinta in Cel ce mi-a dat viata pentru ca El este VIATA; in Cel ce ma iubeste pentru ca El este IUBIREA; in cel ce-mi poate darui viata vesnica pentru ca El este VESNICIA, iar tu ai face la fel, si el, si ea, noi toti.... atunci, acea solida temelie in Dumnezeu, puterile iadului n-ar putea-o clinti.
Atunci planeta, intreaga creatie - dar de la DUMNEZEUL IUBIRII , in administrarea noastra, nu ar mai fi incununata cu spini si nu s-ar mai intoarce impotriva omului care vrea sa o smulga din armonia cu Dumnezeu - pentru care a fost creata. Icoanele, statuile lui Isus si ale Mariei nu ar mai lacrimia, Dumnezeu nu ar mai plange cu lacrimi de sange pentru sarmana creatura razvratita, ratacita...
Sa ne reintindem mainile unii altora, sa ne redeschidem bratele pentru imbratisare si inimile spre iubire. Atunci nu ne-am mai simti singuri, ne-am simti impliniti, utili, iubiti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.