Mergem pe drumul vietii, mergem inainte, caci inapoi nu mai este cale de intoarcere...
Ne nastem pentru ca sa traim. Ne punem sau nu, intrebarea: "pentru ce trebuie sa traim, cum trebuie sa traim?" Avem destul timp sa ne punem intrebari - o viata, si viata e lunga... Deocamdata suntem mici - trebuie sa crestem; suntem adolescenti - trebuie sa ne maturizam; suntem maturi - trebuie sa ne facem un rost: o familie, un serviciu, niste bunuri - cat mai multe de-am reusi, ceva bani...
Si trece timp si iar trece timp... iar noi nu numai ca nu ne-am raspuns la intrebarea despre scopul existentei noastre, dar nici macar nu ne-am pus aceasta intrebare. Am tot mers pe cale, mai pasind in stanga, mai pasind in dreapta, pe unde era mai usor, pe unde efortul ne era solicitat mai putin. Poate nici nu mai stim pe cate cai am umblat dar suntem convinsi de un lucru: am mers inainte... nici nu se putea altfel caci drumurile s-au inchis in urma noastra, nu am mai gasit nici o cale de intoarcere si poate, in anumite etape ale vietii, am fi dorit-o...
Dar drumul vietii ajunge la un punct. Ajungem in punctul in care trebuie sa ne hotaram - daca nu ne-am hotarat; trebuie sa fim siguri - daca am fost sovaitori; trebuie sa alegem - daca nu am ales...
Avem in fata doar doua cai - pe una va trebui sa mergem, dar, pe care? Si ne vedem descumpaniti.
Privim in urma, ne rasfoim cartea vietii ca sa ne inspiram din ea... dar mai mult creste descumpanirea noastra. Ne aminitim o rugaciune, doua, poate mai multe - rostite de mult, in tinerete, in copilarie chiar. Ne mai amintim ceva fapte bune dar ne amintim si multe gresli, multe, foarte multe omisiuni. Care din aceste amintiri ne vor influenta alegerea finala ???
Ne nastem pentru ca sa traim. Ne punem sau nu, intrebarea: "pentru ce trebuie sa traim, cum trebuie sa traim?" Avem destul timp sa ne punem intrebari - o viata, si viata e lunga... Deocamdata suntem mici - trebuie sa crestem; suntem adolescenti - trebuie sa ne maturizam; suntem maturi - trebuie sa ne facem un rost: o familie, un serviciu, niste bunuri - cat mai multe de-am reusi, ceva bani...
Si trece timp si iar trece timp... iar noi nu numai ca nu ne-am raspuns la intrebarea despre scopul existentei noastre, dar nici macar nu ne-am pus aceasta intrebare. Am tot mers pe cale, mai pasind in stanga, mai pasind in dreapta, pe unde era mai usor, pe unde efortul ne era solicitat mai putin. Poate nici nu mai stim pe cate cai am umblat dar suntem convinsi de un lucru: am mers inainte... nici nu se putea altfel caci drumurile s-au inchis in urma noastra, nu am mai gasit nici o cale de intoarcere si poate, in anumite etape ale vietii, am fi dorit-o...
Dar drumul vietii ajunge la un punct. Ajungem in punctul in care trebuie sa ne hotaram - daca nu ne-am hotarat; trebuie sa fim siguri - daca am fost sovaitori; trebuie sa alegem - daca nu am ales...
Avem in fata doar doua cai - pe una va trebui sa mergem, dar, pe care? Si ne vedem descumpaniti.
Privim in urma, ne rasfoim cartea vietii ca sa ne inspiram din ea... dar mai mult creste descumpanirea noastra. Ne aminitim o rugaciune, doua, poate mai multe - rostite de mult, in tinerete, in copilarie chiar. Ne mai amintim ceva fapte bune dar ne amintim si multe gresli, multe, foarte multe omisiuni. Care din aceste amintiri ne vor influenta alegerea finala ???
Trebuie sa ne hotaram, caci este seara vietii si lumina slabeste si tot mai putin vedem...
Acolo, in acel punct in care drumul se bifurca, sta Isus - ne asteapta... ne-a mai asteptat si alta data - poate toata viata; nu l-am zarit, insa, pana acum.
Dar El este pe cruce, rastignit, tintuit. Ce mesaj, ce ajutor am putea primi de la un Isus rastignit, sculptat in lemn?!
Si totusi, un imbold nevazut ne face sa ne-atintim privirea spre ACEL RASTIGNIT; si nimic altceva nu ne mai capteaza atentia - doar EL. Totul in jur nu mai conteaza pentru noi...
Uimiti, intelegem ca Isus rastignit, sculptat in lemn, NE VORBESTE !
Este atat de clar, pe-ntelesul nostru, ceea ce ne spune si daca era nevoie de mai mult pentru a intelege mesajul Lui privind decizia noastra, ne intinde si mana, ne arata si CALEA...
O lumina ni se naste in suflet si ea creste, creste pana cand ne dam seama ca am inteles in cateva clipe de CONTEMPLARE A LUI ISUS RASTIGNIT, sculptat in lemn, tot ce nu am inteles o viata intreaga. Am inteles care este Calea si o urmam cu bucurie. Este calea vesnicei fericiri.
Si-i multumim, si-i multumim Lui Isus rastignit, sculptat in lemn;
SUNTEM SALVATI !
Cu crucea in inima noastra renascuta, alergam spre Adevarata Fericire.
Daca intreaga viata ne-am fi lasat calauziti de Isus, ce usoara ar fi fost alegerea, ce dulce si limpede ar fi fost momentul ei...
Si totusi, nici foarte tarziu, nu e prea tarziu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.