DESPRE INGERUL PAZITOR, INTR-O SCRISOARE A LUI PADRE PIO CATRE UNA DIN FIICELE SALE SPIRITUALE
________________________________________________________________________
"Bunul tau inger pazitor sa vegheze intotdeauna asupra ta, sa fie calauza ta care sa te conduca pe aspra carare a vietii; sa te pazeasca mereu in harul Lui Isus, sa te tina pe bratele sale, sa te ocroteasca cu aripile sale, de toate capcanele lumii, ale diavolului si ale trupului.
Sa ai o mare devotiune fata de acest benefic inger. Cat de mangaietor este gandul ca alaturi de noi avem un spirit care, din leagan pana in mormant, nu ne paraseste nici o clipa, nici macar atunci cand indraznim sa pacatuim! Acest spirit ceresc ne calauzeste, ne ocroteste ca un prieten, ca un frate.
Este peste masura de linistitor sa stim ca acest inger se roaga neincetat pentru noi, ofera Lui Dumnezeu toate actiunile si faptele bune pe care le facem, gandurile noastre, dorintele noastre, daca sunt curate.
Sa nu-l uitam pe acest tovaras nevazut, mereu prezent, gata intotdeauna sa ne asculte si cat se poate de prompt in a ne mangaia. O, delicoasa intimitate, o, fericita companie, daca am sti s-o intelegem! Sa-l ai mereu in fata ochilor mintii, sa-ti amintesti deseori de prezenta acestui inger, sa-i multumesti, sa i te rogi, sa-i fi intotdeauna o buna companie.
Deschide-te si marturiseste-i lui durerile tale; sa-ti fie incontinuu teama sa ofensezi puritatea privirii sale. Sa stii asta si sa ti-o intiparesti bine in minte. El este atat de delicat, atat de sensibil. Lui sa i te adresezi in ceasurile de mare neliniste si vei simti efectele sale benefice.
Sa nu spui niciodata ca esti singura in lupta cu dusmanii nostri; sa nu spui niciodata ca nu ai un suflet caruia sa i te poti marturisi cu sinceritate. Ar fi o mare nedreptate care i s-ar face acestui mesager ceresc."
Padre Pio Pietrelcina, 15 iulie 1915
______________________
"Aminteste-ti ca Dumnezeu este in noi cand suntem in harul Sau, si in afara noastra cand suntem in pacat: dar ingerul Sau nu ne paraseste niciodata. El este cel mai sincer si cel mai de incredere prieten, chiar si atunci cand facem greseala sa-l intristam prin reaua noastra comportare."
Padre Pio
________________________
FIORETTI CU PADRE PIO
________________________ de Pr. Pascal Cataneo
Ingerul pazitor ii servea de interpret lui Padre Pio
Ingerul pazitor ii deslusea franceza lui Padre Pio care nu o studiase (cf. Epist.I, 257, 259, 275), ii traducea din greaca, pe care el n-o cunostea (cf. Epist.I, 277, 302) si era profesorul sau de limbi straine.
"Cerestile personaje nu inceteaza sa ma viziteze si sa ma faca sa gust mai dinainte incantarea fericitilor. Si daca misiunea ingerului nostru pazitor e grea, cea a ingerului meu este cu siguranta si mai grea, trebuind sa faca si pe interpretul in trei limbi. (Epist.I, 304)
Padre Pio vorbea engleza fara s-o fi invatat vreodata
Angelina Sorritelli, fiica unui italian emigrat in Statele Unite, era nascuta in America si nu vorbea decat engleza. Tatal sau, Tommaso, a dus-o la San Giovanni Rotondo pentru ca voia ca ea sa se spovedeasca la Padre Pio si sa primeasca prima impartasanie din mainile acestuia. Pe vremea aceea, Maria Pyle, o americanca convertita, traia deja la San Giovanni Rotondo. Se instalase intr-o casa din apropierea manastirii si colabora la activitatile lui Padre Pio.
Indata ce a aflat vestea, Miss Pyle s-a pus la dispozitia Angelinei pentru a-i servi de interpret. S-a dus chiar la Padre Pio pentru a-i explica situatia si a-i propune serviciile sale. Dar Padre Pio i-a multumit, spunandu-i ca se va ocupa el in mod direct de aceste detalii impreuna cu Angelina. Mirata, Miss Pyle s-a retras, iar parintele a spovedit-o pe fetita.
Dupa spovada, Miss Pyle a intrebat-o pe aceasta:
- Dar Padre Pio te-a inteles?
- Da.
- Si tu l-ai inteles?
- Da.
- Si in ce limba vorbea?... in engleza?
- Da, in engleza!"
O conversatie in germana
Profesorul Bruno Rabajotti povesteste ca, intr-o zi, era in chilia lui Padre Pio si se ruga Rozariul impreuna cu el. La sfarsitul rugaciunii, a fost introdus un vizitator german, inalt si slab, cu parul alb tuns scurt. Acest domn a inceput sa-i multumeasca lui Padre Pio in germana.
Conversatia a continuat un moment, cu intrebari si raspunsuri intre cei doi interlocutori. Rabajotti nu-si credea urechilor. Padre Pio vorbea germana si-l privea, din cand in cand, cu un suras malitios. La sfarsit, Padre Pio i-a spus:
- Esti surprins ca ma auzi vorbind si intelegand o limba pe care nu o cunosc? Nu sunt singurul care poate face asta. De ce nu incerci si tu?
- Dar eu nu cunosc germana, Parinte.
- Nici eu... Incearca, este usor. Ajunge doar sa incepi sa vorbesti. Acest domn care a fost aici acum un an, iti va spune povestea lui. Diferenta dintre limbi, barierele intre suflete, se prabusesc atunci cand sti sa vorbesti singura si adevarata limba, aceea a spiritului!
Profesorul Rabajotti l-a ascultat pe Padre Pio si, spre imensa lui stupefactie, a reusit sa sustina o conversatie in germana cu vizitatorul necunoscut. In acest timp, Padre Pio, cu bratele incrucisate la piept, ii contempla incantat. Apoi, profesorul a adaugat: "Am vorbit in germana, si totusi eu aveam impresia ca vorbeam in italiana. Totul a fost usor si foarte frumos. Inainte de a ne desparti, ne-am imbratisat."
FAMILIARITATE CU INGERUL PAZITOR
____________________________________
Iata cateva episoade care dovedesc aceasta familiaritate existenta intre Padre Pio si ingerul sau pazitor:
Padre Pio se suparase pe ingerul sau pazitor
Padre Pio a fost odata violent atacat de Satana si de acolitii sai "cazacii" sai, cum le spunea el. Lupta a fost atat de crancena incat, la un moment dat, Padre Pio s-a crezut pierdut si a cerut ajutorul ingerului sau pazitor. Dar ingerul nu s-a manifestat, iar Parintele a trebuit sa lupte singur. In fine, ca de obicei, Padre Pio, angajandu-se cu toata fiinta si rugandu-se intens, a iesit invingator din aceasta batalie , dar si epuizat.
Atunci a aparut ingerul pazitor. Padre Pio, suparat cu adevarat, i-a reprosat absenta in momentul in care-i era atat de necesar si il cchemase cu asa mare insistenta. Apoi, ca si cum ar fi vrut sa-l "pedepseasca", l-a parasit fara sa-l priveasca. Ingerul l-a urmat, foarte rusinat si aproape plangand!
In final s-au impacat iar ingerul s-a putut explica astfel: nu din neglijenta n-a intervenit, ci pentru ca Dumnezeu voia ca, de acea data, Padre Pio sa se descurce singur, fara ajutor.
Un factor postal neobisnuit
O doamna din San Giovanni Rotondo, Cleonice Morcaldi, ne-a povestit o intamplare ciudata: in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, unul dintre nepotii sai a cazut prizonier. Timp de peste un an n-a primit nici o veste de la el. Familia lui se astepta la ceea ce e mai rau. Intr-o zi, Cleonice s-a dus la Padre Pio, s-a aruncat la picioarele lui si l-a implorat sa-i spuna macar daca nepotul ei era viu sau mort.
Parintele a calmat-o spunandu-i: "Ridica-te si du-te linistita." Desi aceste cuvinte i-au redat speranta, era totusi cuprinsa de indoiala. Zilele treceau, dar nici o veste. In final, a incercat o experienta putin nebuneasca, dar sustinuta de o mare credinta.
S-a intors la Padre Pio si i-a spus: "Parinte, sa incercam asta: voi scrie o scrisoare nepotului meu Giovannino, indicand doar numele lui, pentru ca nu stiu unde s-o adresez. Ramane ca dumneavoastra si ingerul dumneavoastra pazitor sa i-o duceti!"
Padre Pio n-a raspuns nimic, dar Cleonice s-a gandit: "Cine nu spune nimic, consimte!", si i-a revenit speranta.
Chiar in seara aceea ea a scris scrisoarea inainte de a se culca si a asezat-o, la vedere, pe noptiera. A doua zi dimineata, cu o uimire amestecata cu teama, si-a dat seama ca scrisoarea disparuse. A alergat la Padre Pio, care i-a spus: "Multumeste-i Sfintei Fecioare!"
Cincisprezece zile mai tarziu, ea primea raspuns la scrisoare, cu vestea buna: Giovannino era in viata, ii dadea adresa lui si-i spunea ca se vor revedea curand.
O fiica spirituala vrea sa forteze poarta
Cand i-a fost interzis lui Padre Pio sa corespondeze cu fiii si fiicele sale spirituale, unii dintre ei l-au intrebat:
- Parinte, cum vom face acum, cand dumneavoastra nu ne mai puteti scrie? El a raspuns:
- Trimiteti-mi ingerul vostru pazitor!
Una dintre fiicele sale spirituale, colaboratoare activa a manastirii si a operelor lui Padre Pio, stia perfect ca si lui Padre Pio ii era interzis sa intretina relatii cu lumea exterioara. In pofida acestui fapt, ea a insistat sa fie primita de Padre Pio, pentru ca avea nevoie sa-i vorbeasca de urgenta despre binele sufletului ei. Dar Parintele i-a transmis ca, din ascultare fata de ordinele primite, el nu putea si nici nu voia sa coboare in vorbitor.
Vexata, aceasta femeie, preocupata mai mult de nevoile sale personale decat de situatia lui Padre Pio, s-a plans ca este tratata in acest fel, dupa tot ce facea pentru manastire si pentru Parinte. Intoarsa acasa, ea i-a poruncit ingerului sau pazitor sa mearga si sa-i spuna lui Padre Pio ca a doua zi dimineata nu se va duce nici la Liturghie si nici nu se va impartasi.
A doua zi, Rachelina s-a dus totusi la manastire pentru a da ajutorul obisnuit, in compania Luciettei Fiorentino. Dar pe cand lucra, Padre Pio i-a aparut si i-a spus: "Bravo!... Ingerul pazitor este comisionarul tau. Mi l-ai trimis comandandu-i imperios sa verse asupra mea furia ta!" Apoi, adresandu-se Luciettei Fiorentino, a adaugat: "Stii tu, Lucietta, ce a facut aceasta domnisoara? S-a suparat, a hotarat sa nu mearga la Liturghie, sa nu se impartaseasca; apoi i-a poruncit cu trufie, ingerului sau pazitor sa vina si sa-mi spuna!"
Atunci Rachelina, rusinata, a intrebat:
- Parinte, el a venit, deci, si v-a spus totul?...
- Bineinteles c-a venit sa-mi spuna! Caci el nu este neascultator!"
Un inger pazitor prea discret
Intr-o vreme, Padre Pio a fost bolnav si obligat sa stea la pat. Superiorul sau, Parintele Paolino de Casacalenda, venea des sa-l vada si, intr-o seara i-a spus: "Daca ai nevoie de mine in timpul noptii, trimite-mi pe ingerul tau pazitor." Padre Pio a raspuns ca asa va face. Padre Paolino s-a retras si s-a dus la culcare. Catre miezul noptii, patul sau a fost scuturat violent. S-a trezit pe jumatate si a inteles ca venise ingerul pazitor al lui Padre Pio ca sa-i spuna sa mearga la acesta. Dar, doborat de oboseala, a adormit la loc.
A doua zi dimineata, i-a marturisit lui Padre Pio ce s-a intamplat si l-a asigurat ca este suparat pe sine insusi pentru ca nu venise. Ingerul pazitor trebuie, asadar, sa-l scuture mai puternic alta data! In a doua noapte, ingerul pazitor a revenit si a zgaltait foarte tare patul lui Padre Paolino; dar acesta nici de asta data n-a putut sa se trezeasca complet si a adormit la loc. Din ce in ce mai umilit, el a revenit la Padre Pio spunandu-i ca ingerul sau pazitor nu trebuie sa-l mai trateze cu atata delicatete, altfel, este inutil sa mai vina. Trebuie sa-l scuture atat de tare, incat sa-l oblige sa se scoale si sa alerge la Padre Pio.
A sosit a treia noapte, iar ingerul pazitor a venit din nou sa-l trezeasca pe Padre Paolino. A fost de data asta atat de violent, incat acesta a sarit din pat si a alergat la Padre Pio pentru a-l intreba: "Ai nevoie de ceva?" Padre Pio i-a raspuns: "Sunt lac de apa. Ajuta-ma te rog, sa ma schimb, caci nu pot singur."
O VIZIUNE SEMNIFICATIVA
__________________________
Pentru a intelege mai bine demersul fundamental care a motivat comportamentul lui Padre Pio de-a lungul intregii sale vieti, trebuie sa avem mereu prezenta in minte viziunea mai mult decat semnificativa, pe care el a avut-o spre sfarsitul anului 1902 si pe care a descris-o el insusi, mai tarziu, confesorului sau, intrebuintand persoana a treia singular si numele sau de botez, in acesti termeni:
"Francesco a vazut alaturi de el un barbat majestuos, de o frumusete rara, stralucind ca soarele, care l-a luat de mana si l-a incurajat adresandu-i o invitatie precisa: Vino cu mine, caci trebuie sa te lupti ca un razboinic viteaz. Apoi a fost condus pe o campie imensa, printr-o multime de oameni despartiti in doua grupuri: de o parte oameni foarte frumosi, imbracati in vesminte albe, la fel de albe ca zapada; iar de cealalta parte, oameni cu infatisare oribila, imbracati in vesminte negre, asemenea unor umbre intunecate.
Tanarul, plasat intre aceste doua randuri de spectatori, a vazut venind spre el un personaj cu fata hidoasa si de statura enorma, atingand cu fruntea norii.
Fiinta stralucitoare care era alaturi de el,
l-a indemnat sa se lupte cu monstrul. Francesco l-a rugat sa fie crutat de furia acelei creaturi stranii, dar personajul luminos a refuzat: Orice rezistenta este zadarnica; trebuie sa te lupti. Curaj! Du-te si lupta cu incredere; inainteaza cu vitejie. Eu voi ramane langa tine; te voi ajuta si nu-i voi permite sa te invinga.
Si lupta a inceput; a fost cumplita. Cu ajutorul fiintei luminoase, Francesco a invins. Constrans sa fuga, personajul monstruos a tras dupa el marea multime de oameni cu aspect oribil care urla, scotea tipete stridente si imprecatii. Cealalta multime de oameni de o mare frumusete, a inceput sa aplaude si sa aduca lauda aceluia care l-a asistat pe Francesco in aceasta dura batalie.
Fiinta stralucitoare, mai luminoasa ca soarele, a pus pe capul lui Francesco, victorios, o cununa de o frumusete atat de rara, incat nu poate fi descrisa; dar a luat-o imediat, spunand: O alta, si mai frumoasa inca, iti este rezervata, daca vei sti sa te lupti cu acest personaj pe care l-ai invins. El va reveni mereu la atac... Lupta-te cu vitejie si nu te indoi de ajutorul meu... Sa nu te sperii de hartuielile lui; nu te teme de prezenta sa formidabila... Eu voi fi langa tine si te voi ajuta mereu pentru ca, de fiecare data, sa reusesti sa-l invingi."
Padre Pio a fost chemat, intr-un mod extraordinar, sa lupte cu fortele raului care il asediaza pe om in aceasta lume, cu cei care le conduc si care le reprezinta, pentru a participa la edificarea Imparatiei Lui Dumnezeu.
IN LUPTA CU BARBABLU (BARBA-ALBASTRA)
__________________________________________
Un caine feroce
Faptele care urmeaza, au fost povestite de Padre Pio insusi, intr-o scrisoare adresata directorului sau spiritual, Padre Agostino:
"Era pe vremea cand imi faceam studiile de filosofie, la Sant'Elia a Pianisi. Ocupam penultima chilie de pe culoarul care duce la biserica, la inaltimea nisei statuii Neprihanitei Zamisliri, care constituie un iesind deasupra altarului.
Intr-o noapte de vara, dupa rugaciune, deschisesem usa si fereastra deoarece caldura era coplesitoare. Deodata, am auzit zgomote care pareau ca vin din chilia vecina. < Ce poate face fratele Atanasio la aceasta ora?> m-am intrebat. Presupunand ca acesta se roaga, am inceput sa recit sfantul Rozariu. Caci hotarasem sa ne luam la intrecere cine se roaga mai mult, iar eu nu voiam sa raman in urma. Dar zgomotele continuau si se intensificau si am vrut sa-l strig pe confratele meu. In acelasi timp, se simtea un puternic miros de pucioasa. Am iesit la fereastra pentru a-l striga pe fratele Atanasio. Ferestrele noastre erau atat de apropiate, incat puteam sa ne dam cu usurinta un obiect unul altuia. <Frate Atanasio, frate Atanasio...> am strigat, fara insa a ridica prea mult vocea. Neprimind raspuns, m-am retras dar, ingroszit, am vazut intrand pe usa un caine enorm, din botul caruia iesea fum. M-am prabusit pe pat si l-am auzit ca spune: < el este, el este!> Din aceeasi pozitie, am vazut oribila fiara sarind pe acoperisul din fata si apoi, disparand."
A doua zi, fratele Pio a aflat ca fratele Atanasio nu fusese in chilie in acea noapte, caci lipsea din manastire. Apoi s-a informat de la oamenii din tinut ca sa afle cui apartinea acel caine feroce, dar nimeni nu i-a putut spune nimic. A fost atunci convins ca era diavolul care venise sub forma acelei fiare, si ca va continua sa vina zi si noapte sub cele mai ddiverse infatisari. In timpul aparitiilor sale, diavolul avea intotdeauna infatisari obscene, inumane, bestiale. Dar uneori lua chip angelic sau pe cel al Sfantului Francisc, al Sfintei Fecioare, a lui Isus Cristos. Padre Pio scria:
"Barbablu nu vrea sa se recunoasca invins! A luat aproape toate infatisarile. De mai multe zile, imi face vizite impreuna cu alti zbiri inarmati cu bate si bare de fier si, ceea ce este mai rau, acestea sub forma lor reala... Noaptea trecuta a fost foarte rea. Acest "cazac" n-a incetat sa ma loveasca de pe la zece seara - ora la care m-am culcat - si pana la cinci dimineata. Imi prezenta sugestii diabolice: ganduri de disperare, de lipsa de incredere in Dumnezeu... Credeam cu adevarat ca acea noapte va fi ultima din existenta mea, sau ca-mi voi pierde mintile. Dar, Isus fie binecuvantat, nimic din toate acestea nu s-a intamplat. Dar la ora cinci dimineata, cand "cazacul" a plecat, intreaga fiinta mi-a fost patrunsa de un frig puternic, ce m-a facut sa tremur din cap pana-n picioare, ca o trestie in bataia vantului. A durat doua ore, si scuipam sange."
Un fals confesor
Padre Pio se afla intr-o zi in manastirea din Venafro. Bolnav, era obligat sa stea in pat. Deodata, usa s-a deschis si a intrat o creatura care avea infatisarea Parintelui Agostino da San Marco in Lamis, confesorul Parintelui. Dar, era vorba, de fapt, de diavol. S-a apropiat si i-a spus lui Padre Pio ca a venit sa-l spovedeasca.
Padre Pio, studiindu-l atent, a vazut bine ca seamana cu Padre Agostino, dar nu era pe deplin convins, caci a observat pe chipul lui ceva straniu, care-l nelinistea; si, in plus, simtea acea ameteala care-l cuprindea de fiecare data cand se afla in fata unor aparitii diabolice. Atunci, pentru a verifica daca era intr-adevar padre Agostino, i-a poruncit: "Spune: Traiasca Isus!" In clipa aceea, falsul Padre Agostino a urlat: "Nu!" si a disparut imediat.
De la indoiala la spaima
Padre Pio avea, deci, de-a face cu diavolul de multa vreme si se obisnuise cu aparitiile, cu vexatiile, cu luptele din care, in final, iesea intotdeauna invingator, chiar daca, fizic, era intr-o stare vrednica de mila.
Dupa luni indelungate petrecute in satul sau natal, Pietrelcina, in provincia Benevento, unde se straduia sa-si recapete sanatatea compromisa in mod misterios, a primit ordinul sa mearga la Foggia, la manastirea Sant'Anna. Dupa sosirea sa, aceasta manastire si-a pierdut linistea de care se bucurase inainte, pentru ca diavolul il urmase pe padre Pio si in aceasta noua resedinta. In fiecare seara, la aceeasi ora, se auzeau o serie de zgomote ciudate, incununate de o detunatura inspaimantatoare. Padre Pio era atacat in toate felurile, maltratat, tarat de colo-colo, intr-un vacarm de nedescris. Apoi, cand diavolul constata ca eforturile sale sunt zadarnice, il lasa cu un zgomot infernal. Confratii sai erau zguduiti si inspaimantati. Sperau ca acestea se vor sfarsi la un moment dat; dar, dimpotriva, persistau, spre marea ingrijorare a fiecaruia.
Intr-o zi a sosit la manastire Mons. Andrea D'Agostino, episcop de Ariano Irpino, cerand gazduire. In cursul discutiilor s-a vorbit despre zgomotele bizare care veneau din chilia lui Padre Pio atunci cand acesta se lupta cu diavolul. Episcopul a ascultat, dar a respins totul, afirmand ca, dupa parerea sa, erau niste prostii in care nu trebuiau sa creada. Si totusi, chiar in noaptea aceea, el a fost obligat sa-si schimbe parerea: zgomotele respective s-au facut auzite din nou, urmate de detunatura finala. Episcopul a fost atat de inspaimantat, incat voia sa paraseasca manastirea imediat. Ori, nu era decat ora doua noaptea si nu avea nici un mijloc de transport. Constrans sa ramana, episcopul a obtinut ca unul dintre calugari sa stea cu el in camera. La sosirea diminetii a plecat in graba, cu idei cu totul diferite de cele pe care le exprimase la sosire...
" Mai ramai putin!"
La manastirea Sant'Anna din Foggia se afla si un confrate al lui Padre Pio, numit Fratele Francesco de Torremaggiore. El mergea adeseori seara in chilia Parintelui pentru a-i tine companie. Padre Pio aprecia foarte mult prezenta sa caci, cat era el acolo "cazacii" nu veneau. Intr-o seara, fratele Francesco a urcat in chilia lui Padre Pio si a ramas de vorba cu acesta. Totusi, in seara aceea, el era foarte obosit si cam motaia. A incercat sa se ridice pentru a pleca, dar Padre Pio i-a spus: "Mai ramai putin, caci altfel o sa vina aceia ("cazacii"). Atunci, Fratele Francesco s-a asezat la loc si a mai ramas un moment, tot prada oboselii si somnlui. A sfarsit prin a spune ca nu mai poate si ca trebuie sa plece. S-a ridicat, iar Padre Pio i-a raspuns: "Bine, frate, du-te!" Fratele Francesco a iesit din chilie, dar nu a facut decat cativa pasi, cand a auzit un zgomot infernal provenind din chilia lui Padre Pio.
S-a intors imediat si l-a gasit pe Parinte la capatul puterilor, plin de sudoare din cauza luptei duse contra diavolilor care, ca de obicei, profitasera de plecarea sa pentru a-l agresa pe Padre Pio.
"Nu veti mai auzi nimic..."
Toate aceste zgomote neobisnuite si repetate sfarsisera prin a-i aduce la capatul rabdarii pe calugari, mai ales pe unul dintre ei care, desi bun sin intelegator, avea nervii intinsi la maximum, fiind pe deasupra si neurastenic. Intr-o seara, pe cand se afla in refectoriu impreuna cu confratii sai, sarabanda infernala s-a desfasurat deasupra capului sau, acolo unde se situa chilia lui Padre Pio. Cuprins de un acces de furie, el a urlat: "Dar n-o sa se mai termine odata cu asta?"
Fraza i-a fost adusa la cunostinta li Padre Pio care, cu un gest de resemnare, a exclamat:"Ei bine, va trebui sa nu se mai auda nimic!" S-a rugat Domnului pentru aceasta intentie si, incepand din momentul acela, capucinii n-au mai auzit nici un vacarm. dar asta nu insemna ca Padre Pio n-a mai fost chinuit de diavol, ci dimpotriva! Doar ca a continuat sa suporte singur aceasta cruce.
Fragmente din "Fioretti cu Padre Pio" de Pr. Pascal Cataneo - ("Regina Pacis" nr. 165)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.