Crucii Tale ne inchinam, Cristoase

                                                                  de Parintele Armand

  INSTRUMENTELE PATIMILOR

Sa incepem printr-o povestire:
"Se spune ca odata, un tanar cu o viata desfranata, fiind la capatul resurselor, a hotarat sa-si vanda sufletul diavolului, in schimbul unui rest de viata de placeri.
Inainte de a incheia insa contractul, i-a cerut diavolului ceva destul de neobisnuit:
   - Ai fost pe Calvar si L-ai vazut murind pe Isus Cristos?
   - Da, a raspuns Satana.
   - Ai putea sa faci o pictura care sa reprezinte scena cu exactitate?
   - Fara nici o indoiala.
   - Ei bine, iti cer ca, inainte de a incheia contractul nostru, sa-mi faci acest tablou. Poate ca e un capriciu, dar tin sa-l am.
   Satana, surprins, a opus la inceput rezistenta, apoi a consimtit.
   A doua zi i-a adus tanarului un mic tablou care reprezenta rastignirea atat de veridic incat, la vederea acestei scene, tanarul a fost asa de tulburat, ca s-a convertit pe loc."


   Este o poveste cu scop moralizator, desigur,  dar care se potriveste cu ceea ce stim despre viata spirituala a nenumarati sfinti. Meditarea Patimii Lui Cristos a suscitat angajamente umane in conditiile cele mai austere, ingrijirea celor mai respingatori bolnavi, devotamentul fata de cauzele cele mai dificile si cele mai ingrate...
   Contemplarea Crucii confera un elan nebanuit rugaciunii, o aprofundare spirituala incomparabila. Crucifixul este un rezumat al doctrinei crestine: Acela care sufera rastignit pe ea, Fiul Unul Nascut al Lui Dumnezeu Tatal, acest Fiu conceput in sanul Mariei prin interventia Spiritului Sfant, ne aminteste marile mistere ale Treimii si ale Intruparii. De asemenea, gasim in ele reamintirea Mantuirii omenirii pacatoase, marcate de pacatul originar. Crucifixul, semnul crucii, sunt memorialul salvarii noastre. Crucile de peretii nostri sau de la marginile drumurilor noastre,  crucile din cimitirele noastre, semnul crucii la rugaciunile si celebrarile noastre, ne reamintesc pretul platit pentru ca intr-o buna zi sa ne putem bucura de o fericita inviere.


  CRUCEA LUI ISUS

   La fel ca si Cristos, multi martiri au fost supusi supliciului crucii: Sfantul Petru, cu capul in jos, Sfantul Andrei pe un fel de cruce oblica, si numerosi altii, de toate varstele, de toate conditiile, in diferite secole. Harul Lui Cristos le-a permis sa suporte incercarea care i-a dus la moarte, atenuandu-le suferintele si dezvoltand capacitati spirituale extraordinare. Isus n-a acceptat nici o bautura care sa-i atenueze durerea si a indurat suferinta atroce si maltratarile la care a fost supus.
   S-a discutat foarte mult despre forma crucii Sale. Unii considera ca era facuta in forma de T, adica o traversa in varful unui stalp. Noi avem, mai degraba, obisnuinta crucii latine cu traversa la doua treimi din inaltimea sa. De asemenea crucea Sfantului Petru implantata cu capul in jos, ne conduce tot la crucea latina, ca de altfel, nenumaratele reprezentari romane din primele secole crestine.
   Dar ce s-a intamplat cu crucea dupa ce Isus a fost coborat  de pe ea pentru a fi ingropat? Pare verosimil ca adversarii Sai evrei, preocupati sa posteze paznici in fata mormantului, au dorit sa ingroape cat mai rapid aceasta urma a executiei, iar persecutiile contra Bisericii primare au impiedicat atunci orice fel de cautare.
   Mult mai tarziu, in anul 326, imparatul Constantin, sau mai degraba imparateasa Elena, au facut cercetari care s-au finalizat cu descoperirea Sfantului Mormant si a resturilor celor trei cruci dintre care una,  datorita unor miracole impresionante, s-a dovedit a fi cea a Lui Cristos.
   Era previzibil ca aceasta relicva remarcabila, odata recunoscuta, sa faca obiectul a nenumatate cereri de a obtine fragmente. Potrivit Sfantului Ioan Gura de Aur, anumite persoane le pastrau in mici relicvarii pe care si le atarnau la gat.
   Foarte repede, adevarata Cruce fiind din ce in ce mai faramitata, bucati din ea se gaseau in diferite tari si locuri, cruciadele avand rolul lor in aceasta dispersare.
   Fara ca autentificarea fiecaruia dintre aceste fragmente sa poata fi garantata cu adevarat, in Franta le putem semnala la Angers, Arles, Avignon, Poitiers, in catedrala din Sens sin in catedrala Notre-Dame din Paris. Orasul Gand din Belgia ar fi si el beneficiarul unui fragment deosebit de important, dar cea mai frumoasa relicva a adevaratei Cruci se pastreaza la Roma, la San Pietro, in capela pilonului Sfintei Elena.


   " O, nu mai rositi din cauza Crucii, instrumentul celor mai mari binefaceri pentru oameni; iar Isus Cristos, care a ales-o drept tron, nu va rosi deloc din cauza voastra cand, la sfarsitul veacurilor, va reveni in slava. Veti contempla atunci acest semn al mantuirii, dar el va avea intreaga splendoare a celui mai stralucitor soare. Da, oamenii o vor contempla si vor intelege, si numai din aspectul ei, nevinovatia si iubirea Lui  Dumnezeu care se lasa Rastignit.
   Crucea Lui Isus Cristos este izvorul intregului nostru bine. Prin ea traim, suntem regenerati si salvati. Da, sa purtam Crucea Lui Isus Cristos si sa ne impodobim cu ea ca si cu o cununa de glorie" (Sfantul Ioan Gura de Aur, sec.IV).


   CUIELE RASTIGNIRII

   Dupa toate probabilitatile, cuiele rastignirii erau masive, cu capul lat pentru a evita ca, sub greutatea trupului, carnea sa se sfasie in momentul ridicarii crucii si al implantarii ei in pamant.
   Unul dintre cuie se gaseste la San Pietro la Roma, un altul la Sfanta Cruce din Ierusalim. Simpla lor vedere te face sa te cutremuri. Cuie enorme pentru fixarea sarpantei, lungi de vreo zece centimetri, de sectiune considerabila si cu un cap foarte lat, puteau asigura fixarea pe lemnul crucii a unor trupuri chiar mai grele.
   In aceste conditii, a desprinde de pe cruce un trup neinsufletit necesita unelte solide, care nu puteau decat sa agraveze si mai mult ranile. Un singur cui de acest fel putea strapunge cele doua picioare suprapuse ale rastignitului, dar noi nu stim daca picioarele Lui Isus au fost tintuite astfel prin suprapunere sau daca, dimpotriva, au fost utilizate doua cuie diferite in acest scop. De altfel, doar destul de tarziu s-a afirmat tintuirea ambelor picioare ale Lui Isus, cu un singur cui. Picturile si mozaicurile descoperite in sapaturile de la Sf. Clement de la Roma, pledeaza pentru doua cuie, la fel ca si foarte vechile crucifixuri de la Luca, de la Ancona, sau din vechea bazilica Sfantul Petru de la Roma.  Sfantul Ciprian (sec.III) credea acelasi lucru. Studierea urmelor de pe Giulgiul de la Torino nu ne permite sa inlaturam definitiv aceasta incertitudine.


   CUNUNA DE SPINI

   Se pastreaza in tezaurul catedralei Notre-Dames din Paris o relicva deosebit de importanta numita "cununa de spini a Lui Isus".
   Autenticitatea sa decurge din urmatorul fapt:
   Imparatul Constantinopolului, Beaudouin II, imprumutase de la venetieni o foarte mare suma de bani si, ca amanet, le inmanase cununa de  spini a Mantuitorului. Neputand plati datoria, s-a adresat regelui Frantei, care a achitat-o si a devenit posesorul pretioasei relicve. Ambasadorii au dus-o de la Venetia la Sens. Ludovic cel Sfant a plecat in intampinarea ei si a insotit-o spre Paris "impreuna cu episcopi si nobili ai regatului, cu multe lacrimi si suspine, descult, prin mijlocul multimilor care cadeau in genunchi la trecerea sfintei relicve."
   Pentru a gazdui aceasta comoara s-a construit intre 1241 si 1248, Sainte-Chapelle (Capela Sfanta) din Paris. Si totusi, cununa pastrata la Paris nu este decat partiala, orasul Pisa fiind si el depozitarul unei ramuri de spini cu varfuri impresionante. Si alte locuri afirma de asemenea ca poseda ramuri de spini provenite din cununa Lui Isus: Treves, Munchen, Venetia, sau ca poseda un spin: Angers, Autun...
   Relicva de la Paris arata ca cununa din spini era mai degraba un soi de casca, neajustata pe masura, pusa pe capul Lui Isus si apoi infundata brutal prin lovituri.


   CELE CINCI RANI ALE LUI CRISTOS

   Ele sunt urmele glorioase purtate de Isus, dupa invierea Sa. El le arata apostolilor, Sfantului Toma necredinciosul si, intotdeauna la aparitiile Sale, unor suflete privilegiate din toate secolele. Aceste semne fac acum parte din imaginea definitiva a Mantuitorului, imaginea Sa victorioasa si glorioasa. Cele cinci rani sunt cele din mainile si picioarele strapunse de cuie si cea din pieptul strapuns cu sulita.
   " Vedeti mainile Mele si picioarele Mele, ca Eu Insumi sunt; pipaiti-Ma si vedeti, ca spiritul nu are carne si oase, precum Ma vedeti pe Mine ca am." (Lc 24,39)
   O umila calugarita,  sora Maria Marta Chambon, decedata in manastirea din Chambery la 21 martie 1907, sustine ca primise de la Isus insusi o dubla misiune: aceea de a invoca personal si fara incetare Sfintele Rani si aceea de a redestepta aceasta devotiune in lume. Isus o forma pentru aceasta misiune facandu-i, aproape in fiecare zi,  un fel de catehism al Sfintelor Rani:
   " Sfintele Mele Rani sustin lumea... priveste cununa Mea si vei vedea mortificarea, Mainile Mele intinse si vei invata ascultarea, iar prin dezbracarea Mea vei intelege saracia..."
   Aceasta devotiune dorita de Cristos si legata de Meritele Sale Infinite, utilizeaza aceasta mare comoara care trebuie oferita fara incetare Tatalui din Cer pentru pacatosi, muribunzi, bolnavi, sufletele din Purgatoriu... pentru Biserica si pentru lume.
   Cu ajutorul unui simplu rozariu este usor sa recitam  acest Rozariu al celor cinci Rani cerut de Cristos si pe care poate ca multi cititori il cunosc deja:

   Pe boabele izolate (si la incheierea Rozariului):
   "Parinte Vesnic, iti ofer Ranile Domnului nostru Isus Cristos, pentru a le vindeca pe cele ale sufletelor noastre."
   Pe boabele decadei (de 10 ori):
   " Isuse al meu, iertare si indurare, pentru meritele Sfintelor Tale Rani."


   Sfantul Paul, incepandu-si predicarea in Grecia, le spune Corintenilor: " Si eu fratilor,  cand am venit la voi si v-am vestit taina Lui Dumnezeu, n-am venit ca iscusit cuvantator sau ca intelept, caci am judecat sa nu stiu intre voi altceva, decat pe Isus Cristos, si pe Acesta rastignit" (1 Cor 2, 1-2).


   Domnul nostru Isus Cristos, care ne-a mantuit prin Crucea Sa, sa fie pentru noi Inviere si Viata !


  ( "L'appel du Coeur douloureux et immacule de Marie" nr.174 - "Regina Pacis" nr.28)