duminică, 29 aprilie 2012

O mama care plange

                                                                                                Pr. Claudiu Dumea 
                                                                                         "MARIA IN APARITIILE SALE"

      Faptul s-a petrecut la 20 iulie 1977, la Pussur langa Damasc, in Siria. La sfarsitul liturghiei solemne, o doamna pe nume Georgeta Sofia,  inainte de a iesi din biserica, a mers sa se roage la statuia Maicii Domnului: o statuie a Sfintei Fecioare de la Fatima, din ghips, inalta de 85 cm. Dar mare i-a fost surpriza si emotia vazand ca statuia plange. Lacrimile -i ieseau din ochi si se prelingeau pe obraji. Fenomenul a durat trei zile, avand ca martori mii si mii de persoane, printre care autoritatile civile si pe pro-nuntiul apostolic la Damasc, mons. Angelo Pedroni care a prelevat lacrimi in tampoane de vata pentru a fi studiate in laborator. Faptul a avut un rasunet extraordinar nu numai printre catolici, dar si printre ortodocsi si musulmani.
     In ultimele decenii, in aparitiile Sfintei Fecioare, apare un fenomen foarte frecvent, aproape inexistent in trecut si anume ca Sfanta Fecioara plange: icoane, statui ale Ei care varsa lacrimi. Si mesajele pe care le da Sfanta Fecioara vorbesc mereu de durerea Inimii Ei care sangereaza, de tristetea Inimii Ei. Asemenea expresii, asemenea mesaje ne socheaza, ne tulbura. Caci ne punem intrebarea: cum poate Sfanta Fecioara sa sufere, sa-i sangereze inima, sa se intristeze, sa verse lacrimi daca este in Paradis? 
     Ce fel de paradis mai e ecela unde se plange, unde se varsa lacrimi. Ni se pare absurd asa cum ni se par absurde cuvintele  cu care este convins un copil sa nu mai planga atunci cand ii moare mama: " Nu mai plage asa, ca Il faci pe Bunul Dumnezeu sa planga, o intristezi pe mama ta care este in Cer, o faci sa planga."
     Si totusi, se plange in Cer! Ne aflam in inima misterului. Plange in Cer nu numai mama care isi vede copilul plangand langa sicriul ei, nu numai Maria care varsa lacrimi in Cer vazand pacatele si nenorocirile care-i ameninta pe fiii Ei de pe pamant, dar plange chiar si Dumnezeu Tatal si sufera in Inima Lui. Deja in Vechiul Testament,  Dumnezeu se plange, e indurerat, isi simte Inima sfasiata cand vede legamantul Sau incalcat, cand este tradat si ranit in Inima Lui de Tata, de Mama, vazand cum poporul Sau se indreapta spre propria sa distrugere si pieire.
      Acelasi lucru il afirma Isus cand vorbeste despre Dumnezeu ca despre un tata care sufera enorm si i se rupe inima de mila pentru copilul care paraseste casa parinteasca; sufera in inima sa mai mult decat sufera copilul sau care indura foame, lipsuri, umiliri de tot felul, si se bucura enorm cand copilul i se intoarce acasa. Suferinta Lui Dumnezeu, ca si desavarsita bucurie a Lui Dumnezeu, sunt adevaruri necontestate ale credintei noastre. E la mijloc, insa, acelasi mister de nepatruns pe care il intalnim in Fiul Lui Dumnezeu devenit om: sufera ca un om, plange in ieslea Betleemului, plange gandindu-se la distrugerea Ierusalimului, plage la mormantul prietenului Sau Lazar, sufera enorm in trupul si sufletul Sau, mai ales in agonia Sa cand se simte abandonat chiar si de Tatal Sau. In virtutea unirii ipostatice, aceste suferinte sunt suferintele Lui Dumnezeu, ale unui Dumnezeu totusi cu desavarsire fericit.  La contactul cu filosofia elenista, in secolele IV-V, au aparut ereziile care n-au putut admite asa ceva; refuzand misterul credintei, au rams cu ce spune ratiunea, filosofia: impasibilitatea Lui Dumezeu nu se poate impaca cu slabiciunile si suferintele trupesti ale Fiului Lui Dumnezeu facut om. Ca atare, Cristos n-a fost decat un simplu om: arianismul; sau a fost numai Dumnezeu, trupul Sau fiind o simpla aparenta de om: monofizismul.
    Daca Dumnezeu e Fericire Deplina, unde mai este loc pentru suferinta? Dumnezeu este Iubire. Bucurandu-se de libertate absoluta, El a creat un spatiu de iubire prin care intra in relatie cu creaturile Sale, cu omul. Acesta e spatiul in care se varsa lacrimi, in care Dumnezeu sufera atunci cand este ranit in iubirea Sa. In acest spatiu este ceea ce numim Inima Lui Dumnezeu; inima de tata, inima de mama. La un asemenea spatiu sunt partasi si ingerii Lui Dumnezeu, care,  daca fac sarbatoare in Cer cand se converteste un pacatos pe pamant, fara indoiala ca varsa lacrimi atat timp cat pacatosul ramane in pacatul sau.
     In acest spatiu al Iubirii, plang de compatimire pentru oamenii de pe pamant, sfintii si toti locuitorii Cerului si in primul rand Cea care este Mama tuturor oamenilor: Maria.  
      Perfect fericiti si totusi plang? Da!  Fiindca in ei nu se stinge focul divin al iubirii; si ce fel de iubire ar fi aceea care ar ramane impasibila, care nu simte compatimire, durere, vazand suferintele si nenorocirile celor pe care ii iubesc?  Filosoful J. Maritain are dreptate cand spune ca nu exista imagine mai deformata si mai anticrestina a Lui Dumnezeu, decat aceea a unui Dumnezeu distant, care locuieste izolat si imperturbabil in inaltimea Lui olimpiana, impasibil , nepasator, indiferent fata de copiii Lui care sufera si plang pe pamant. Se intreaba pe buna dreptate filosoful: " Cum e posibil sa credem ca Dumnezeu este Iubire si sa ne gandim la El nu ca la un tata, ci ca la un despot care se distreaza privind suferintele umane de pe pamant?" Scrie filosoful: "Daca oamenii ar sti ca Dumnezeu sufera cu noi si mai mult decat noi pentru toata suferinta care pustieste pamantul, fara indoiala ca multe lucruri s-ar schimba si multe suflete s-ar simti eliberate. Dumnezeul nostru e un Dumnezeu care plange ori de cate ori o fiinta omeneasca plange".






    Acelasi lucru s-ar putea spune cu privire la Sfanta Fecioara Maria: nu exista o imagine mai deformata si mai anticrestina a Mariei decat aceea a unei regine care sta pe tron cu coroana pe cap, izolata, distanta, imperturbabila, in Marirea Cereasca, primind cantarile si omagiile ingerilor, impasibila, nepasatoare fata de copiii Ei nenorociti si amenintati de pe pamant. Parafrazand cuvintele filosofului Maritian, am putea spune:  daca oamenii ar sti ca Maria e  o Mama care sufera cu noi si mai mult decat noi pentru toata suferinta care pustieste pamantul, fara indoiala ca multe lucruri s-ar schimba si multe suflete s-ar simti eliberate.
    Mama noastra, Maria,  e o mama care plange ori de cate ori o fiinta omeneasca plange.
    Ne intrebam: de ce acest fenomen? Statui, icoane ale Ei care plang intr-un numar impresionant tocmai in ultima vreme? Motivul e simplu: lacrimile sunt ultima arma de care dispune, ele fiind de fapt arma cea mai puternica. E ceea ce se intampla in orice casa cu multi copii: copiii se cearta, se bat, sunt obraznici, neastamparati: mama-i mustra, striga la ei, ii bate. Degeaba! Copiii sunt din ce in ce mai rai si mai obraznici. Cand mama a epuizat toate mijloacele de a face ordine intre copii, incepe sa planga. Dintr-o data, copiii se potolesc, se linistesc: lacrimile mamei i-au invins. Se pare ca Sfanta Fecioara a epuizat toate mijloacele pentru a-i intoarce pe oameni pe calea cea buna: totul a fost in zadar. Acum recurge la ultima arma de care dispune o mama: lacrimile.
   Si daca ne punem intrebarea:  ce produce cele mai mari suferinte inimii de mama a Sfintei Fecioare? Cine o face sa verse cele mai multe lacrimi? Omenirea impietrita in pacat? Lepadarea aproape generalizata de credinta? Imoralitatea care s-a revarsat asupra lumii? Ateismul,  persecutia sistematica a credintei sub diferite forme la scara mondiala, nedreptatile, crimele, razboaiele care devasteaza pamantul? Catastrofele care se prevad ca urmare a necredintei si imoralitatii generalizate? Nu  acestea detin primul loc.  Citind mesajele  Sfintei Fecioare, deoarece aceste lacrimi sunt insotite de mesaje, aflam cu stupoare ca cei care provoaca mai presus de toate suferinte Inimii Sale si o fac sa planga, sunt cei chemati sa fie lumina lumii si sarea pamantului: caci atunci cand cei chemati sa fie lumina nu sunt lumina, lumea se scufunda in intuneric; atunci cand cei chemati sa fie sarea pamantului sunt fara gust, mediocri, viciosi, scandalosi, imorali, nu mai are cine sa conserve moralitatea: lumea intra in putrefactie.      

     Tot ce spune Sfanta Fecioara in mesajele Sale,  referitor la slujitorii altarelor pentru care varsa cele mai multe lacrimi, se poate rezuma in ceea ce spune Ea Maicii Agneza in revelatiile facute in ultimii ani la Akita, in Japonia.
     La Akita, in Japonia, intre 1975 - 1981, o statuie a Maicii Domnului a plans de peste 100 de ori. Timp de aproape 7 ani, cei 115 milioane de japonezi au putut sa urmareasca acest fenomen extraordinar prin intermediul televiziunii. Iata ce spune, printre altele, Sfanta Fecioara, Maicii Agneza, la Akita:
     "Preotii care Ma vor cinsti vor fi dispretuiti, ridiculizati, combatuti de confratii lor. Altarul, Biserica, vor fi pustiite. Biserica se va umple de slujitori compromisi (compromisi cu spiritul lumii, cu puterea politica, cu banul, cu ideologiile la moda).  Prin uneltirile Satanei, multi preoti si calugari vor abandona vocatia lor (sau multi vor intra in preotie inconstienti, nepregatiti pentru misiunea lor, pentru motive care nu au nimic de-a face cu menirea nobila si dumnezeiasca a preotiei). Satana se va inversuna mai presus de toate impotriva celor chemati sa se ofere Tatalui". 
  
    Blaise Pascal punea pe buzele Lui Isus aceste cuvinte: "In agonia Mea in Gradina Maslinilor, am varsat cateva picaturi si pentru tine".
    Eu as putea pune pe buzele Sfintei Fecioare aceste cuvinte: " din lacrimile pe care le vars, o lacrima e varsata si pentru tine"
Sora Agneza - Akita
        
                                       
Statuia de la Akita, care a plans


2 comentarii:

  1. Draga mea Daniela,revin iar si iar cu aceste lacrimi fierbinti care ni se spun ca sunt pentru noi,ca si cum s-ar zice ultima picatura este lacrima,credinti-ma ,ascultati-ma,sintiti-ma si chiar vedeti-ma,aceasta se face in aceste timpuri pentru noi toti.
    Dores din toata inima mea ca cei care sunt orbi sa vada,ca cei care sunt surzi sa auda,sa se simnta aceste lacrimi pe intreaga planeta,sa avem inima deschisa sa putem auzi strigatele ce vin spre noi chiar plingind stiind u-se clar ce se indreapta spre noi si doresc cei din Cer salvarea noastra a tuturor,doresc ca aici pe pamint sa ne trezim si sa facem uniti Precum in Cer asa si pr Pamint,ni se spune ca acest Rai il putem avea aici pe Pamint uniti prin Iubire.
    Si da,sa plingem de Bucurie cit sutem de iubiti ne spune Fecioara Maria nu este nimic mai frumos,atunci sa multumim noi in numele tuturor celor care inca sunt imprietiti,sau care nu au auzit nu cunosc inca aceste strigate cu lacrimi.
    O, Regina Noastra A Pacii,venim catre tine tot mai mult si te rugam du rugaciunile noastre Fiului Tau Isus,stiu ca lacrimile noastre sunt putine fata de a celor din Cer dar va rugam in Numele Tatalui Ceresc primitile asa cum sunt si cind va fi in putinta voastra si si vointa cea Sfinta dati-ne harul intelepciunii,harul priceperii,harul de a gasii cea ce cautam aici pe pamint,pentru ca sa putem sa preaslavim Numele lui Isus cel Inviat!Amin.
    Draga mea,fii binecuvintata cu un Ocean Mare de iubire din parte Domnului Noastru Isus!
    Lumina,Iubirea,Armonia,Pacea,Bucuriile sa vina peste noi toti!

    RăspundețiȘtergere
  2. Draga Silvia, daca noi ar trebui sa cerem ceva in rugaciunile noastre, atunci ar trebui sa cerem haruri, haruri si virtuti. Acestea ar trebui sa fie rugaciunile noastre de cerere. Apoi, sa cerem iertare si sa multumim. Noi uitam sa multumim pentru interventiile vizibile ale Lui Dumnezeu in vietile noastre, cu atat mai mult pentru acelea pe care nu le stim si care cred ca sunt cat perii capului de multe si pe care doar in Lumina Lui, in Cer, le vom cunoaste. Rugaciunile pot schimba lumea, pot transforma suflete, POT TOTUL. Sa ne rugam si pentru cei care nu o fac, cu credinta ca intr-o zi si ei vor accepta, vor intelege si vor trai credinta.
    Laudat sa fie Isus si Maria!

    RăspundețiȘtergere