SA CONSFINTIM MARIEI CAPACITATEA NOASTRA DE A IUBI

   de Fratele Efraim

   Cand facem bilantul iubirilor si prieteniilor noastre, in lumina a ceea ce ne spune Biblia despre Iubirea Lui Dumnezeu si a marii pasiuni a Lui Cristos pentru neamul omenesc, ne descoperim foarte saraci si meschini.
   Oare de ce indragesc cu usurinta cutare persoana iar cutare alta nu-mi inspira decat rezerva sau chiar repulsie, antipatie ori indiferenta? De ce sunt atat de selectiv? De ce ii iubesc atat de putin pe cei care-mi sunt cei mai apropiati in viata religioasa, in viata comunitara parohiala, in mediul meu de activitate? De ce am asa de putini prieteni, de ce n-am stiut sa pastrez, sa intretin anumite prietenii si am stricat altele?
   Dar iubirea mea pentru Dumnezeu?
   Uneori sunt cuprins de un elan de fervoare, dar apoi petrec perioade foarte lungi in indiferenta. Cateodata ma intreb de ce Il iubesc pe Dumnezeu, si, cand incerc sa raspund cinstit, imi dau seama ca iubirea mea este din interes. Il iubesc pentru ca imi face bine sa iubesc, pentru ca rugaciunea este o stare foarte agreabila, Il iubesc pentru darurile Sale, pentru ca este bun iar providenta Sa vegheaza asupra mea. Il iubesc pentru ca, fara aceasta iubire, viata ar fi pentru mine rece si deznadajduitoare.
   Fiecare dintre noi ar putea raspunde continuand aceasta lista al carei total l-ar face pe "saracutul din Assisi" sa strige: "Iubirea nu este iubita!"
   Acest strigat de durere il putem intelege, dar cum am putea oare repara, cum am putea ameliora situatia? Hotararile noastre in acest domeniu se soldeaza regulat cu constatari de esec. Cat este de trist! Din fericire, exista o tristete care este de la Dumnezeu si care, impiedicandu-ne sa cadem in deznadejde, ne face sa intrevedem solutia. Orice crestin ar trebui sa refuze sa asculte glasul diavolului care-i infatiseaza marimea dezastrului, impingandu-l sa creada ca totul este pierdut,  ca nu-i ramane decat disperarea.
   Dimpotriva, Spiritul Sfant care conduce la cainta, ne orienteaza spre misterul mantuirii, unde sarmanele noastre forte sunt asumate de Iubirea Insasi. In inima acestui mister se afla Maria, Mama omenirii noi, si Mama Iubirii.

Consecintele psihologice ale pacatului originar

   Pacatul originar este mai mult o stare decat un fapt izolat care ar fi declansat, in cascada, toate celelalte pacate. Relatarea din Geneza ne arata ca, in inocenta originara a relatiei de iubire dintre Creator si creatura Sa, s-a insinuat indoiala.  Vocea persiflanta a sarpelui a susurat la urechea Evei o banuiala care a cazut in inima ei precum o piatra pe suprafata linistita a unui lac, creand unde se soc care 
s-au amplificat  tot mai mult si au perturbat pentru totdeauna aceasta imensa pace originara. S-au format riduri care au alterat frumusetea primara. Banuiala s-a insinuat in dragoste si ne tortureaza cu intrebari: dar daca Dumnezeu ma iubeste pentru El Insusi, daca asteapta ceva in schimbul iubirii Lui? Oare nu-si pastreaza El partea cea mai buna, cea care este continuta simbolic in fructul pomului cunostintei binelui si raului?
    Copilasul nu-si banuieste parintii, oricare ar fi calitatea relatiei, dar adolescentul este coplesit de intrebari chinuitoare, apoi de afirmatii, de acuzatii paricide, intr-o criza la capatul careia se prabuseste o intreaga lume, cea a candorii si a inocentei, cea a caldurii caminului. Gesturile parintilor sunt traduse atunci in termeni de dominatie, de violenta, de egoism etc.

   Constatarea pe care tocmai am facut-o, am putea s-o formulam in vocabularul modern al psihologiei. Orice om, venind pe aceasta lume, poarta in el un ideal al Sinelui, pentru ca el este creat dupa Chipul Lui Dumnezeu, si simte nevoia unei iubiri perfecte si infinite, dar, in acelasi timp, se afla confruntat cu o lipsa: "stie" ca nu va fi niciodata iubit in mod absolut. El va cauta sa suplineasca aceasta lipsa dezvoltandu-si Eul, revendicator, adaptat si, in acelasi timp, rebel. Adaptat pentru a cersi iubirea, rebel pentru a o revendica. Orgoliul ia nastere pornind de la aceasta lipsa, omul se umfla de orgoliu intr-un Sine iluzoriu, in acest Ego pe care Biblia il numeste omul vechi. Fiind conceput pacatos, omul este asadar incapabil de o iubire pura si dezinteresata.

Maria, Cea zamislita fara de pacat

   Neputinta de a iubi cu adevarat face din om un strain fata de viata divina, dar Dumnezeu nu se poate multumi cu aceasta alienare. El va face o noua creatie pornind de la o fiinta care nu va cunoaste aceasta rana narcisista. Ea este Maria, Neprihanita Zamislire.

   Consecintele psihologice ale vizitei Spiritului Sfant in momentul zamislirii Sfintei Fecioare, vor rasturna vechea ordine a lucrurilor. In sfarsit, o creatura este din nou in stare sa iubeasca fara a se intoarce asupra ei insasi, fara banuieli in iubire. Maria 
nu-si va dezvolta ego-ul, nu va fi absolut de loc egoista. Fata de Cele trei Persoane ale Treimii, Ea va fi capabila de un altruism total, de o daruire perfecta. Saracia desavarsita consta intr-o daruire totala care ne face sa nu mai putem decat sa fim daruiti de Dumnezeu pentru a exista.

   Puritate, saracie, umilinta, blandete, sunt calitati ale Iubirii Divine pe care Sfanta Fecioara le primeste si pe care le transmite celor care devin intimii Ei. Si cel mai mare pacatos, daca se refugiaza in Maria, nu va gasi in Ea decat miscarea spre Dumnezeu, decat iubirea pura, caci tot ce este in Maria, memoria Sa, inteligenta Sa, vointa Sa, afectiunea Sa, este cu totul indreptat spre Preasfanta Treime.

   Ajunge sa intrezarim acest dar facut de Dumnezeu omenirii, pentru a tresari de bucurie, pentru a intelege de ce este impodobita Maria cu acest minunat nume de "Cauza bucuriei noastre" si, de asemenea,  "bucurie a tuturor bucuriilor".

A trai in Maria

   Adevarata devotiune la Sfanta Fecioara Maria ne-a fost transmisa, ca un secret, de Sfantul Ludovic Maria Grignion de Monfort. Ea nu consta in a o alege pe Preacurata ca  pe un fel de subtitlu al unui Dumnezeu pe care l-am perceput ca prea indepartat, exigent, si sever. Dumnezeu ne-a aratat Chipul Sau in Cristos care ne-a spus: "Cine Ma vede pe Mine, Il vede pe Tatal." Dumnezeu S-a intrupat pentru ca in umanitatea Sa, noi sa putem sa-L vedem, sa-L atingem si sa-L gustam, ceea ce continuam sa facem in Euharistie. Maria nu este obiectul devotiunii noastre, Ea este, mai degraba, un mediu in care ne plasam pentru a ne reinnoi capacitatea de a iubi. Ea este un san in care sa ne renastem neprihanit, pentru a participa la umanitatea noua. Ea este mediul luminos si cald in care poate inflori in mod optim harul botezului nostru. Iata de ce Grignion de Monfort ne cere sa facem totul cu Maria, in Ea si pentru Ea. Capacitatea Sa de a iubi este atat de mare incat nu pastreaza nimic pentru Ea. Dumnezeu este Iubire si numai Iubire, iar atunci cand ne incredintam acestei prezente de iubire cat se poate de pura - care este Inima Neprihanita a Mariei, suntem ca proiectati in Inima Lui Isus si in Inima Tatalui in comuniunea Spiritului Sfant.

   Am spus ca mostenirea monfortana este un secret. Un secret este ceva ascuns, care nu este revelat decat catorva. Dar cand Dumnezeu se ascunde, o face pentru ca noi sa-L cautam, la fel cum Isus s-a ascuns in templu pentru ca parintii Lui sa-L caute si sa-L poata gasi la locul misiunii Sale, care este acee de a-L revela pe Tatal. Sa ne amintim de cuvintele Lui Cristos care vorbeste despre secret atunci cand exclama: "Te preamaresc pe Tine, Parinte, Doamne al cerului si al pamantului, ca ai ascuns acestea de cei intelepti si de cei priceputi si le-ai descoperit pruncilor." Dumnezeu ascunde darurile Sale intr-un loc in care noi le vom gasi dupa un drum care ne face saraci cu duhul si capabili sa le primim.

Tropismul iubirii

   Iubirea alege, in primul rand, pe cine este mai sarac in lume si este dispretuit de lume, care, fie prin nastere fie prin lucrarea Spiritului Sfant, se afla lipsit de adevarata iubire, intr-o saracie care cerseste iubirea. Noi putem spune ca, din cauza pacatului originar, suntem cu totii in aceasta stare dar, tot din cauza acestui pacat, suntem cu totii orgoliosi, ne atasam de iluziile pe care ni le-am facut pentru a suplini lipsurile noastre. Orgoliul ne impiedica, asadar, sa recunoastem ca suntem cat se poate de saraci. Ori Dumnezeu le rezista orgoliosilor si se precipita spre cel sarac, aspirat de umilinta acestuia. De aceea Sfanta Fecioara este cea mai saraca dintre saraci pe plan uman si, de asemenea, cea mai umila si mai blanda, si tot de aceea Cristos S-a facut sarac printre saraci, bland si smerit cu inima.
   Iubirea are un tropism* pentru cei mai saraci.

* tropism - tendinta de orientare a organismelor fixate de un substrat intr-o anumita directie, catre o sursa de stimulare (caldura, lumina, etc), care actioneaza unilateral asupra lor.

   Marele criteriu al regenerarii noastre in iubire, este tocmai tropismul nostru pentru saraci.

   Daca Il recunoastem pe Isus in goliciunea si in saracia speciilor euharistice, trebuie sa-L recunoastem si in Omul durerii care nu mai are aspect omenesc, in chipul Sau ultragiat, in patima Sa care se continua in cei pe care societatea-i numeste nebuni, in cei din inchisori, in cei infometati, in cei fara adapost, in cei bolnavi si in cei marginalizati.

   Sfantul Ioan al Crucii spune ca, in seara vietii, vom fi examinati in privinta iubirii.  Cine n-ar vrea, cand are de dat un examen, sa cunoasca dinainte intrebarile, caci atunci s-ar putea pregati mai bine si ar reusi perfect.

   Isus, cand vorbeste despre judecata, ne da singura intrebare care ne va fi pusa la examenul final. Subiectul este urmatorul: Cand l-am vazut gol, bolnav, flamand, in inchisoare? Raspunsul e simplu: ceea ce vom fi facut celui mai mic dintre noi, Lui ii vom fi facut.

   Acum este, deci, vremea sa recapitulam! Sa ne revizuim modul de a iubi, de a vedea, de a judeca oamenii, incetand sa ne mai temem de cel care este diferit sub aspect social, prin culoarea pielii, prin sanatatea fizica sau mentala, prin comportare sau aspectul exterior.

   Noi nu putem schimba intr-o clipa inima noastra de piatra, in inima de carne, inima noastra omeneasca, in inima divina. Acest schimb este rodul unei evolutii lente, dar care poate fi accelerata atunci cand ne gasim refugiul in inima Mariei. Acceleram, de asemenea, aceasta evolutie, atunci cand actionam la fel ca Ea, care este Maica Indurarii si Refugiul pacatosilor. Fiecare dintre faptele noastre bune fata de cei mai saraci, ne transforma din interior, si astfel ne conformam Lui Cristos, luam forma Sa pana la a parveni la statura Sa perfecta, care este iubirea desavarsita ce alunga teama si alege cu prioritate ceea ce, in ochii lumii, este cel mai putin demn de iubit. Prima noastra temere este de a vedea rasturnate conceptiile noastre despre ceea ce este bun si despre ceea ce nu este, despre ceea ce este demn de iubire sau nu, despre ceea ce este frumos si despre ceea ce este urat.

   Adevarata iubire ne reinnoieste intelegerea. Noua ni se pare ca sfintii, de la Francisc la Maica Tereza, fac adevarate nebunii care nu sunt la indemana noastra. Si totusi, ei ne arata singurul lucru care este necesar pentru a raspunde la Iubirea Lui Dumnezeu manifestata in Isus Cristos, si a o raspandi.

Rugaciune de consfintire

   Marie, in pacate m-a zamislit maica mea! Poate insa omul sa se intoarca in pantecele mamei sale pentru a fi nascut din nou? In Sanul Tau, Marie, ma consfintesc cu totul, din clipa zamislirii mele pana azi,  pentru ca omul nou zamislit prin botez sa poata creste in caldura Iubirii Tale Neprihanite. In Tine, Marie, toate legile naturii se reinnoiesc, iar eu vreau sa raman in Tine, pentru ca legea noua sa-si implineasca lucrarea in madularele mele, iar iubirea feciorelnica sa ma indemne sa fac binele pe care doresc sa-l fac si sa resping raul pe care nu-l voiesc. Pe cat de urat este pacatul, pe atat de frumoasa esti Tu, Marie, iar Regele nostru este fermecat de stralucirea Ta. Ma consfintesc cu totul Tie, Mama a frumoasei Iubiri, oglinda a puritatii ingeresti, pentru ca sufletul meu renascut sa fie placut Lui Dumnezeu, Tatal, Fiul si Spiritul Sfant.

                                                                             ("Maria" nr.28 - "Regina Pacis" nr.38)