Ana Ecaterina Emmerich

   Calugarita augustiniana, stigmatizata si extatica, ea s-a nascut la 8 septembrie 1774 la Flamschen, in dieceza Munster din Westfalia, Germania, fiind al cincilea din cei noua copii ai familiei, si a murit la 9 februarie 1824, in localitatea  Dulmen.
   Parintii ei erau tarani saraci si piosi.
   De la varsta de 4 ani, Ana Ecaterina a inceput sa se roage in timpul noptii. Incurajata de ingerul sau pazitor, se ducea pe un camp in vecinatatea casei, unde o mica ridicatura a terenului o ajuta sa fie mai aproape de Dumnezeu.
 Ea spunea:
"Adesea ma rugam pana ce Domnul dorea sa salveze pe una sau alta dintre persoanele pe care le vedeam in pericol. Din frageda copilarie, eu ma rugam mai putin pentru mine insami, cat pentru altii, astfel ca nici un suflet sa nu se piarda. Inainte de a sti ce semnificatie are cuvantul "profet", am avut viziuni ale unui minunat car pe drum, asupra caruia stateau cele patru animale ale Apocalipsei. N-am inteles ce inseamna viziunea asta.
   Foarte timpuriu am avut viziuni ale Vechiului si Noului Testament. Tatal meu ma lua pe genunchi, spunandu-mi: << Povesteste-mi ceva! >>  Atunci, intr-un mod foarte viu si exact, ii povesteam tot felul de istorii biblice si, cum el nu vazuse niciodata si nici nu auzise ceva asemanator, ma intreba: << Copila, de unde sti tu toate acestea? >> Si eu ii raspundeam:
 << Tata, sunt astfel, asa cum le vad. >>  Dupa aceea, el devenea tacut si nu mai spunea nimic.

Casa natala a Anei-Ecaterina Emmerich

   Am avut viziuni nu numai noaptea, dar chiar si in plina zi, in camp, acasa, mergand, lucrand, indeletnicindu-ma cu ocupatiile obisnuite.
   Odata, la scoala, eu am spus despre Inviere alte lucruri decat cele cu care eram invatati, si aceasta cu siguranta in glas, crezand cu naivitate ca toata lumea trebuia sa le stie ca si mine; ceilalti copii si-au batut joc de mine si m-au reclamat profesorului, care mi-a interzis strict sa mai povestesc asemenea nascociri.
   Tatal meu era foarte muncitor si, din frageda copilarie,  imi supraveghea cu severitate munca pe care o faceam, caci eram in toate destul de priceputa. Vara ca si iarna,  ma scotea din pat inainte de rasaritul soarelui si ma aseza cu picioarele goale pe pamant. Atunci eu imi frecam ochii, apoi trebuia sa ies in tarcul animalelor pentru a merge sa caut calul. Era un animal rau; azvarlea cu picioarele, musca si fugea din fata tatalui meu, dar se lasa prins de mine fara nici o dificultate si, cateodata, el insusi venea la trap, sa ma intalneasca. Ma urcam pe crupa lui cu ajutorul unei ridicaturi a terenului si reveneam astfel acasa."

   Chiar din copilarie, supranaturalul era atat de obisnuit pentru ea, incat, in ignoranta sa nevinovata, credea ca si ceilalti copii se bucura de aceleasi favoruri ca si ea,  adica sa converseze foarte familiar cu Isus Copil.

Odaia Anei-Ecaterina Emmerich, reconstituita
cu mobilierul original

   La varsta de 12 ani s-a vazut obligata sa lucreze la camp, ca apoi sa practice meseria de croitoreasa timp de mai multi ani. Foarte delicata, a fost trimisa sa studieze muzica, dar descoperind saracia in care traia familia organistului, i-a dat putinul pe care-l economisise in vederea intrarii in manastire si a lucrat cativa ani ca servitoare pentru familia lui. Uneori erau atat de lipsiti de alimente incat aducea paine de la mama ei si o parte din aceasta era destinata familiei stapanului sau. Cand a implinit varsta de 28 de ani (in 1802), a intrat in manastirea augustiniana de la Agnetenberg in Dulmen. Aici a fost foarte multumita sa fie considerata ca cea din urma din casa. Dar zelul si entuziasmul sau le incomoda pe celelalte surori, care erau intrigate si tulburate de straniile sale capacitati si sanatatea sa fragila si care, neintelegand extazele in care cadea cand era in biserica, in chilia ei sau in timp ce lucra, o tratau cu o oarecare antipatie. In pofida intensului sau ascentism, ea isi indeplinea toate sarcinile cu fidelitate si cu bucurie. 
   Cad Ieronim Bonaparte, Regele Westfaliei, a inchis manastirea in 1812,  a fost obligata sa isi gaseasca refugiul in casa unei vaduve sarace. In 1813, a cazut la pat. A prevazut caderea lui Napoleon, cu 12 ani inainte. Cand saracii sau bolnavii veneau la "stralucita surioara" in cautare de ajutor, ea le cunostea bolile si le prescria remedii care nu dadeau gres niciodata. Era plina de bunatate, iar suferintele celorlalti ii trezeau multa compasiune. Ea se ruga si suferea mult pentru sufletele din Purgatoriu, pe care le vedea in mod frecvent si, de asemenea, pentru salvarea pacatosilor, a caror mizerie o cunostea chiar si cand acestia  se aflau foarte departe.

 Ana-Ecaterina Emmerich

   La scurt timp dupa ce a cazut la pat (in 1813), stigmatele i s-au manifestat in exterior, inclusiv urmele spinilor. Ea incerca, fara prea mult succes, sa ascunda situatia, la fel cum isi ascunsese si crucile imprimate pe piept.
   Ca urmare, i s-a intamplat faptul de care se temea cel mai mult, caci avea oroare de publicitate, si anume sosirea unei comisii pentru a-i cerceta viata si realitatea acestor semne extraordinare. 
   Examenele au fost extrem de severe, caci trebuia acordata cea mai mare atentie pentru a nu da pretexte pentru ridicol si insulte din partea dusmanilor Bisericii. Vicarul general,  faimosul Overberg si cei trei medici care au supus-o unei examinari scrupuloase, au incheiat convinsi de sfintenia evlavioasei Ana Ecaterina si de veridicitatea stigmatelor.
   La sfarsitul lui 1818, Dumnezeu i-a ascultat rugaciunea cea mai fierbinte, in sensul vindecarii stigmatelor de la maini si de la picioare, dar celelalte au ramas, iar in fiecare Vinere Sfanta, toate se redeschideau.

 Bernard Overberg

   In 1819, guvernul a trimis un comitet de investigare care si-a inceput cercetarile in mod brutal. Bolnava pe moarte, ea a fost mutata cu forta intr-o alta casa si a fost supusa unei supravegheri stricte, zi si noapte, timp de trei saptamani. Toti prietenii ei au fost indepartati, cu exceptia confesorului. A fost insultata, amenintata, ba chiar adulata, dar totul a fost in zadar. Comisia a plecat fara sa fi gasit nimic suspect. Tot in zilele acelea, faimosul poet si scriitor romantic german - Clement Brentano - a vizitat-o si, spre marea lui uimire, ea l-a recunoscut fara sa-l fi vazut vreodata si i-a spus ca el i-a fost indicat ca omul care ar putea s-o ajute in indeplinirea misiunii date de Dumnezeu, si anume,  sa scrie pentru binele a nenumarate suflete, revelatiile primite de ea. Brentano a luat notite asupra principalelor puncte si, deoarece ea vorbea dialectul din Westfalia, a tradus imediat in germana. Clement Brentano a notat viziunile pe care ea le-a avut intre anii 1818 si 1824. Pe masura ce scria, ii citea, si adauga sau stergea, pana cand ea aproba totul. Ca atatia altii, el a fost cucerit de evidenta sa puritate si excesiva-i umilinta si rabdare in fata unei suferinte de nedescris. Alaturi de Ovenberg, Sailer de Ratisbon, Clement August din Koln, Luiza Hensel si altii, el o trata cu tot respectul cuvenit unei mirese alese a Lui Cristos.

 Clement Brentano

   In 1833 au aparut primele roade ale eforturilor lui Brentano "Dureroasa Patimire a Domnului Nostru Isus Cristos, conform meditatiilor Anei Ecaterina Emmerich" (Sulzbach). El fusese sfatuit sa evite cuvantul "revelatii" pentru ca publicarea sa nu fie impiedicata. Apoi a pregatit pentru publicare "Viata Preasfintei Fecioare Maria", dar aceasta nu a aparut decat in 1852, la Munchen.
   Pornind de la manuscrisul lui Brentano, Parintele Schorger a publicat in trei volume "Viata Domnului Nostru Isus Cristos" (Ratisbon, 1858-80) si in 1881, o mare editie ilustrata a aceleiasi opere. El a scris de asemenea, in doua volume, viata Anei (Freiburg, 1867-70, o noua editie in 1884). 
   Viziunile Anei contin detalii de natura sa capteze, prin intensitatea lor, interesul cititorului, fiecare scena fiind rapid succedata de alta, ca si cum s-ar derula cinematografic, in fata ochilor. Unii mistici sunt preocupati mai mult de idei, ea insa era preocupata de evenimente: altii se opresc pentru a medita asupra scenelor si a calauzi gandurile cititorilor, ea insa, lasa ca faptele sa vorbeasca de la sine, cu simplitate,  pe scurt si cu siguranta unei relatari evanghelice. Felul in care a tratat dubla natura a Lui Cristos, este admirabil. In aceste opere, umilinta sa este prezentata clar si definit, dar prin aceasta straluceste intotdeauna scanteia Divinitatii.
   Raspandirea rapida si fara valva a lucrarilor sale in Germania, Franta, Italia si in alte tari, vorbeste de la sine despre valoarea lor.  Nu a starnit controverse, ba chiar a fost elogiata de D.Gueranger in "Le Monde" din 15 aprilie 1860.
   Pentru scenariul celebrului sau film "Patimile Lui Isus Cristos" - produs in 2002, Mel Gibson s-a bazat pe textele celor patru evanghelisti, dar si pe viziunile Anei Ecaterina Emmerich. El a fost puternic impresionat de viziunile Fericitei Ana Ecaterina Emmerich. "Cele vazute de ea au reprezentat baza vizuala perfecta a filmului meu. M-au ajutat sa modelez optic aceasta poveste dramatica", a declarat el.

Biserica Sfintei Cruci - Dulmen

   Sora Emmerich a trait intr-una dintre cele mai triste si mai putin glorioase perioade din istoria Bisericii, cand revolutia a triumfat, inflorit, si multe dintre provinciile care au fost invadate de ea au fost aduse intr-o situatie atat de ruinata incat credinta parea ca este gata sa se stinga. Misiunea ei a fost, in parte,  sa ajute la restaurarea disciplinei in Biserica, mai ales in Westfalia, prin oferirea suferintelor si rugaciunilor sale. De asemenea, sa-i intareasca in credinta pe cei din jurul ei, salvand astfel multe suflete. Ea a amintit lumii crestine ca supranaturalul ne sta alaturi, dar de cele mai multe ori el este uitat.
   La 9 februarie 1824, Ana Emmerich a parasit aceasta lume. Un zvon referitor la furtul trupului ei a facut ca mormantul sa fie deschis la sase saptamani dupa moartea sa. Trupul a fost gasit intact, fara nici o urma de putrezire.
   In 1829 a fost introdusa, la Roma, cauza beatificarii sale, de catre episcopul de Munchen.
   In 1975, osemintele sale au fost transferate in Biserica Sfintei Cruci, din Dulmen.
   La 3 octombrie 2004 a fost beatificata in mod solemn, de catre Papa Ioan Paul II. 
                                                                                                      ("Regina Pacis" nr.250)

Mormantul Anei-Ecaterina Emmerich