joi, 10 aprilie 2014

MODELUL

   I

    Nu spectacolul fericirii trebuie sa-l infatisam sufletelor incercate, daca vrem sa le indulcim suferintele. Misterioasa organizare a inimii noastre este de asa natura incat, cand ea e indurerata, nefericita, nu poate fi abatuta de la suferinta ei decat prin contemplarea unei mizerii mai mari. In mijlocul tristetilor, bolilor, care va fi, deci, modelul nostru?


Acest divin model esti Tu, o, Isuse, rastignit!

   Imi indrept spre Tine ochii plini de lacrimi si Te vad despuiat, plin de vanatai, sfasiat, strivit, insangerat. Te ador, trup livid acoperit de mii de rani! Te ador, crestet sfant in care se infig spinii unei coroane infame! Va ador maini preasfinte care candva mangaiau, iar acum sunt strapunse de piroane! Picioare preasfinte, ce alergau dupa oitele ratacite, iar acum sunt strapunse. Te ador coasta intredeschisa, poarta mantuitoare, scaldata inca in sangele ce mi-a spalat sufletul si mi-a inecat pacatele. Din toate ranile Tale razbate o voce care-mi zice: "Iubeste suferinta!"


II
   Am inteles bine? Sa iubesc suferinta? Suferinta atat de respingatoare prin sine insasi? Cum voi fauri fericirea mea prin suferinta? Sa iubesc suferinta? Tot ce pot face e sa o accept cu resemnare si s-o port cu rabdare. Dar s-o iubesc? Este aceasta cu putinta?
   Sarman suflet, tu te inseli. Firea ta se revolta, deoarece are groaza innascuta a suferintei; firea protesteaza din  toate puterile impotriva a tot ce o contrariaza. Din fire, suntem fiinte slabe si neputincioase; dar, prin harul Lui Dumnezeu, devenim crestini tari si darji, tari si darji pana la eroism. Sa ne ferim de a primi sfat de la firea noastra josnica; s-o lasam sa murmure si sa planga si sa cerem Lui Dumnezeu sa faca sa curga din ranile Sale balsamul sfant care va patrunde sufletul nostru cu o energie divina.
   Isus Mantuitorul ne-a nascut pe Calvar.  Prin negraitele Sale dureri, El a devenit parintele unui popor nou, de un neam sfant, acest popor nou suntem noi. Copii ai Lui Isus Cel rastignit, trebuie sa devenim chipuri vii ale Tatalui nostru: "de vom muri impreuna cu El, impreuna cu El vom si invia"; de vom impartasi suferintele Lui, vom avea parte si de slava Lui.
   Isus Mantuitorul este capul nostru, capitanul nostru divin. El ne conduce la Cer. Fiind noi soldati ai Lui Cristos, trebuie sa pasim pe urmele Lui, sa trecem pe unde El trece. "Trebuia sa intre astfel in Slava Sa!" Cum am putea noi spera sa intram in Cer pe un drum semanat cu flori, cand El merge pe asprele carari ale suferintei?!
   Isus a suferit; asadar, si noi trebuie sa suferim impreuna cu El; El a fost rastignit, noi la fel trebuie sa fim rastigniti cu El. El a iubit crucea, pana acolo, incat a dorit din toate puterile acest botez al sangelui, noi la fel trebuie sa o iubim impreuna cu El!
   Da, sa iubim crucea!  "In cruce este mantuirea; in cruce, viata; in cruce, scutul impotriva dusmanilor; in cruce, balsamul mangaierilor ceresti; in cruce, taria sufletului; in cruce, bucuria spiritului; in cruce, suma tuturor virtutilor; in cruce, plenitudinea sfinteniei." (Imitatiunea Lui Cristos)
   O, preasfanta cruce! O, cruce divina! Strange-ma in bratele tale insangerate si intipareste in inima mea iubirea suferintei din iubire pentru Acela care te-a purtat!
   Trupul nostru delicat, trupul nostru plamadit din pacat, se infioara la acest limbaj straniu.
   Crucea! El se teme de ea, fuge de ea. Cruce! Acest simbol al tuturor jertfelor, inspaimanta firea noastra. "Dar de va veti increde in Domnul, vi se va da taria de sus, si veti avea putere asupra trupului si asupra lumii."  (Imitatiunea Lui Cristos)

III
   O, Isuse, dulcele meu Mantuitor, si modelul meu, da-mi aceasta tarie, fa-ma sa simt insufletitoarele Tale mangaieri.

Ah, Te aud spunandu-mi fara zgomot de cuvinte: "Curaj, curaj, scumpe prieten! Eu sufar cu tine in durerile tale; stiu cat costa suferinta pentru fire; Eu am cunoscut toate durerile; - Esti pe nedrept condamnat de opinia oamenilor, judecat rau de fratii tai?... Dar Eu am predicat o invatatura de pace si iubire, si am fost acuzat de a fi un tulburator... Am coplesit poporul cu binefacerile Mele, i-am vindecat bolnavii, i-am inviat mortii, iar poporul a cerut impotriva Mea supliciul crucii... - Tu zici ca nu mai exista prieteni, ca bunatatea ta n-a facut decat ingrati?... Dar Iuda M-a tradat, ceilalti apostoli M-au parasit; Petru, pe care l-am iubit cel mai mult, pe care l-am preferat tuturor celorlalti apostoli si pe care l-am facut capul Bisericii Mele, s-a lepadat de trei ori de MIne. - Te urmareste orgoliul, ti-e sete de onoruri?... Urmeaza-Ma pe Mine in injosirile din iesle, in umilirile Patimilor, in nimicirile din ciboriu, si invata sa fii bland si smerit cu inima... - Suferi de foame si sete?... Eu am trait ca un sarman muritor... Am primit o bautura amara spre a-Mi stampara setea ce Ma mistuia... - Esti lipsit de un adapost ca sa-ti odihnesti capul?... Eu n-am avut ca sa Mi-l odihnesc pe al Meu, decat spinii sfasietori... - Sfarseala si slabiciunile iti covarsesc trupul?... Priveste sangele Meu curgand, tot trupul Meu e numai rani... Am sorbit paharul din iubire pentru tine, vei refuza tu oare sa gusti din el macar cateva picaturi? Este oare ucenicul mai presus de Invatatorul sau? Curaj, suflete incercat, suflete preaiubit! Ia-ti crucea, uneste-o cu a Mea si Eu ti-o voi face mai putin grea; da-Mi Mie suferintele tale, Eu le voi lua pe seama Mea si le voi transforma, le voi diviniza, le voi oferi Tatalui Meu; fii linistit, nici o lacrima nu se va pierde, toate suferintele tale vor fi inscrise in Cer; cateva clipe de suferinte pamantesti se vor schimba intr-o vesnicie de slava, iar tristetea ta trecatoare, intr-o vesnica bucurie."
   Si inima, patrunsa de o cereasca mangaiere, rapita de acest grai divin, izbucneste intr-un cantec de multumire: "O, Isuse, Stapanul meu! Tu m-ai iubit pana acolo incat ai murit pentru mine, biet pacatos. Vreau sa-Ti dau iubire pentru iubire. O, divina suferinta, eu nu mai vreau sa lupt impotriva ta; vino si fa-ma asemenea cu Domnul meu. O, sfant Crucifix, te strang la inima mea si ma simt mangaiat, simt bucuria ce se revarsa in inima mea, in mijlocul necazurilor mele."

   Iata bucuria, iata betia suferintei ce o incerca un tanar bolnav. Citeste si traieste adesea si mediteaza aceasta pagina desprinsa din inima sa:


"Doamne, a sosit ceasul durerii, si sufletul meu n-a putut sa-i suporte povara. Am simtit toate puterile mele launtrice incovoindu-se deodata sub povara unei amaraciuni prea mari, un val de lacrimi urcand brusc si tasnind din ochii mei.
   In aceasta spaima, a carei violenta m-a ingrozit, am cautat ajutoare; mi-am plimbat privirile in jurul meu, crezand ca atatea suferinte se vor sfarsi, invocand un mangaietor; dar eram singur si mangaietorul nu mai aparea. Atunci am observat chipul Tau, o, Isuse Cristoase! Instinctul mantuirii m-a aruncat spre El, L-am luat cu o mana tremuranda, si chipu-mi scaldat in lacrimi s-a odihnit asupra Lui.
   O, cat de mult se plange pe chipul Tau, o, dumnezeiescule Rastignit! Lacrimile oamenilor o stiu. Exista intre crucea Ta si durerile omenesti o vesnica conformitate.
   Printre lacrimile mele am privit mainile Tale strapunse din iubire pentru oameni; buzele mele au intalnit piroanele ce Iti tintuiau picioarele, si mana-mi care strangea imaginea Ta, s-a asezat pe rana inimii Tale.
Papa Ioan Paul II
   Ce am zis? Ce am auzit? Nu as putea sa-mi reamintesc. Am ramas indelung in unire cu Tine, sarutandu-Ti ranile, strangand in maini capul Tau incoronat cu spini. Am scaldat cu lacrimi acea cruce pe care Tu ai scaldat-o in Sangele Tau. N-am avut taria sa spun vreun cuvant, dar in adancul sufletului meu erau acele cuvinte pe care Tu Insuti, Isuse, le-ai pronuntat in clipa suprema: Parinte, in mainile Tale imi dau sufletul.
   Am urmarit, in toate ascunzisurile sufletului meu, indelung si in adancimi nestiute de mine, ecoul acestor cuvinte.
   Atunci s-a coborat pacea. M-am simtit ca adormit pe Inima Ta si, incet, incet, iubirea a biruit suferinta.
   O mangaiere stranie, neasteptata, ce simteam ca nu poate veni din mine insumi, a coborat dulce in sufletul meu si, in vreme ce ma miram de aceasta schimbare brusca, acea dulceata crescu pana ce deveni asemenea unei bucurii.
   Plangeam inca, dar era ceva vecin cu fericirea; si in locul plansului agitat ce adineaori tipa in mine, se infiripa acum cantecul involuntar de multumire. O tarie linistita se salaslui in mine. Simteam ca eram din nou gata de lupta si ca vointa mea fusese otelita de sapte ori in Sangele Mielului.
   Pentru ce oare trebuie sa ne trezim din astfel de extaze? De ce oare aceia care sufera nu primesc mai degraba harul de a muri in acele clipe? De ce, odata trecuta ora crizei divine, nemiloasa monotonie a vietii isi reia cursul ei?
   O, cruce a Lui Isus, supremul meu Mangaietor, nu voi uita niciodata ce poti Tu impotriva valurilor uriase ale disperarii si cum sti preface in pace si dulceata, lacrimile arzatoare". (H.Perreyve)

   Aceasta betie a suferintei o simtea si nobilul amiral d'Urville (mort la Toulon, in 24 martie 1879). Intr-o clipa de mare durere, el i-a aratat unui membru din familia sa crucifixul pe care-l purta mereu cu sine, zicand: 
   "As vrea ca aceia care au nenorocirea de a nu crede, sa fie aici; le-as arata ca in acest har exista o tarie pe care nu o da nici un alt remediu."
   
   Acelasi sentiment umplea si sufletul unui simplu muncitor pe care-l pregatisem la moarte (martie 1897). El a vrut sa-i fie fixat crucifixul chiar inaintea lui. Si intr-o zi cand l-am intrebat:
   - Prietene, suferi mult?, cum el nu mai putea vorbi,mi-a aratat, cu degetul si privirea, Chipul Prerasfant, si figura i s-a luminat.

   Iata cum, toata repulsia ce o simte firea noastra, inima,  sub influenta harului ajunge sa gaseasca dulce suferinta si s-o iubeasca pentru Isus Cristos.

   "Caci -  zice Imitatiunea Lui Cristos - cand cel incercat se pleaca de bunavoie sub cruce, durerea care-l copleseste se schimba cu totul intr-o dulce incredere care-l mangaie.
   Si cu cat trupul este mai incercat, mai zdrobit, cu atat spiritul este mai intarit launtric de har.
   Uneori insasi dorinta de a suferi spre a fi asemenea Lui Cristos Cel Rastignit, ii insufla atata tarie, incat el n-ar vrea sa fie scutit de necazuri si dureri, pentru ca se crede cu atat mai placut Lui Dumnezeu, cu cat sufera mai mult.
   Aici nu virtutea omului, ci harul Lui Isus Cristos lucreaza atat de puternic in trupul slab,  incat orice suferinta de care el se ingrozeste si de care fuge, in chip firesc, o imbratiseaza si o  iubeste cu fervoare spirituala." 

                                                      Din cartea "ALINAREA DURERII" , de A. Clement

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu