joi, 13 martie 2014

CREDINTA

   "iti aducem multumiri, Parinte Sfant, pentru Numele Tau Sfant pe care l-ai facut sa locuiasa in inimile noastre, pentru cunoasterea, credinta si nemurirea pe care ni le-ai descoperit prin Isus. Marire Tie in veci!"



   Cu aceasta rugaciune pe care o gasim in Didahia, crestinii, pe la anul 100, ii multumeau Lui Dumnezeu pentru darul cel mare al credintei.
   "Laude nesfarsite Lui Dumnezeu Cel sfant pentru ca a acordat darul credintei unui pumn de tarana" .(Sadi)
   
   Cand ne aflam in fata unui orb, atunci ne pretuim mai bine ochii si multumim Lui Dumnezeu ca ne bucuram de vedere. Cand ne aflam in fata  unui bolnav incurabil, atunci ne pretuim mai bine sanatatea si-i multumim Lui Dumnezeu pentru ea.
   Pentru a pretui mai bine comoara credintei si a-i multumi Lui Dumnezeu, este bine sa avem in fata ochilor tragedia oamenilor fara credinta, tragedia acestor "calatori fara tinta calatoriei" , cum ii numeste Sfantul Augustin.
   "Eu nu am credinta, declara marele ateu Anatole France, dar as vrea sa am. Consider ca cel mai pretios bun  de care se poate bucura cineva in aceasta lume, este credinta."
   Un alt scriitor, Andre Gide, cu putin inainte de a muri, scria in testamentul sau: "Sunt satul de zile si nu stiu ce sa fac cu putinul timp care imi mai ramane de trait. In anumite zile, daca nu m-as stapani, as urla de disperare."
   Urletul, la om  ca si la fiare, este semnul disperarii si al suferintei ajunse la paroxism. Dspre un mare ateu, Vladimir Ilici Lenin, militarul insarcinat cu paza lui corporala a facut o destainuire uimitoare. In fiecare noapte, chiar cand era zapada si ger puternic, iesea afara in curte, in jurul orei doua, si urla la luna. Mai intai se uita in toate partile sa vada daca nu este nimeni, apoi incepea sa urle ca un caine; la inceput incet, un fel de gemete, apoi mai tare si tot mai tare. Cand obosea si glasul nu-l mai ajuta, intra din nou inauntru.
   Ascultand evangheliile, un lucru ne atrage atentia: Isus cere de la cei care vin in contact cu El, in primul rand credinta. "Ai incredere, fiica, credinta ta te-a mantuit." Pe orbul Bartimeu din  Ierihon il intreaba ce doreste.
   - "Invatatorule, sa vad". 
   - "Mergi, credinta ta te-a salvat".
   Credinta, cand o constata la cei din jur, ii smulge Lui Isus cuvinte de admiratie:"Adevar va spun, n-am gasit atata credinta nici in  Israel." "Femeie, mare este credinta ta; faca-se dupa cum voiesti".
   Lipsa de credinta, indoiala, il intristeaza pe Isus si-i smulge cuvinte de repros: "Putin credinciosilor, pentru ce v-ati indoit?" "Adevar va spun, daca ati avea credinta numai cat un graunte de mustar, ati zice acestui munte: muta-te de aici, acolo, si s-ar muta; nimic nu v-ar fi cu neputinta."
   La breviar, la Oficiul lecturilor, se propune o lectura din Sfantul Ioan Gura de Aur, in care marele episcop explica cuvintele Lui Isus: "Fiti intelepti ca serpii".

   "Cu ce fel de intelepciune trebuie sa fie inzestrata o oita care se afla in mijlocul atator lupi?", se intreaba Sfantul Ioan Gura de Aur." Ce fel de intelepciune cere Cristos? Ca cea a sarpelui. Cum este sarpele intelept? Iata cum. Sarpele isi incoleceste trupul in jurul capului. Isi expune totul, lasa sa-i fie taiat trupul, numai sa-si salveze capul. La fel si tu, sacrifca totul: banii, trupul, viata, numai sa-ti salvezi credinta. Credinta este capul si radacina. Daca pe aceasta ti-o pastrezi, chiar daca vei fi pierdut toate, vei primi ianpoi toate mai din belsug."

   Credinta a fost intotdeauna amenintata in sufletele crestinilor, pentru ca intotdeauna au existat si vor exista propagatori ai minciunii si indoielii.

   Sfantul Pavel il pune in garda pe ucenicul sau, Timotei:
   "Spiritul spune lamurit ca in vremurile din urma unii se vor lepada de credinta ca sa se alipeasca de duhuri inselatoare si de invataturile diavolului, abatuti de fatarnicia  unor oameni care vorbesc minciuni, insemnati cu fierul rosu in insusi cugetul lor... Va veni vremea cand oamenii nu vor putea sa sufere invatatura sanatoasa, ci isi vor gadila urechile sa auda lucruri placute si isi vor cauta invatatori dupa poftele lor. Isi vor intoarce urechea de la adevar si  se vor indrepta spre basme. Dar tu fii treaz in toate".  (1 Tim, 4, 1-2; 2 Tim 4, 3-5).

   Sfantul Augustin  se facea ecoul acestor cuvinte ale Apostolului, cand isi avertiza credinciosii: "Trebuie sa va feriti de demagogi si de cei care corup sufletele cu minciunile lor fantastice si extravagante si care cu vanitatile lor promit o stiinta profunda, de altfel in contradictie cu normele credintei."
   
   Indemnul Lui Isus: "Fiti intelepti ca serpii" se face auzit, mai mult ca oricand, in aceste vremuri de apostazie universala si de confuzie generala; pericolele pentru credinta sunt mai reale si mai subtile ca oricand caci vin dintr-o pseudoteologie care se pretinde avansata dar care nu face altceva decat sa strecoare in suflete confuzie, indoiala si necredinta.
   Va reproduc un text din  cartea lui Cornelio Fabro, intitulata Aventura teologiei progresiste:
   
   "Cine pretinde ca avanseaza, taind puntile cu trecutul, nu avanseaza, dar se prabuseste in gol, nu intalneste omul istoric in drum catre viitorul mantuirii, dar este inghitit de haurile timpului fara speranta. Teologia contemporana pare in criza tocmai in aceasta privinta, adica a credintei ca aspiratie deschisa intre timpurile manturii care este luminata de prezenta Spiritului Lui Cristos sub calauzirea magisteriului Bisericii.
   De aceea ne intrebam: ce mesaj al mantuirii poate sa vesteasca lumii o teologie care, sub pretextul rationalist al demitizarii, goleste de realitatea lor istorica evenimentele mantuirii, care lasa in umbra - atunci cand nu le neaga sau nu le omite complet - misterele si dogmele fundamentale ale crestinismului, pentru a se ocupa exclusiv de structurile socio-politico-economice ale omului, respingand misterele sacre ale caderii si rascumpararii omului? Ce principiu de reinnoire poate sa fie o teologie care se conformeaza fara scrupule la conceptiile lumii si care, rusinandu-se parca de idealul crestin de curatie si de saracie al Evangheliei, militeaza si ea pentru o viata traita sub stindardul placerii, al refuzului sacrificiului, militeaza pentru celebrarea deschisa a xexualitatii, pe scurt pentru alinierea la lupta de clasa brat la brat cu marxismul pentru proclamarea nevinovatiei eliberatoare a instinctelor cu brutalitatea psihanalizei celei mai avansate? Ce trebuie, sau ce poate face lumea cu o teologie fara rusine care te dezarmeaza in fata raului? Ce poate sa insemne pentru o societate de consum... o atare teologie care, pentru a salva lumea, se adapa din otrava care intoxica lumea? Nu este aceea oare o teologie a dispretului fata de Dumnezeu, fata de om si fata de lume?"

   Credinta este darul Lui Dumnezeu pe care omul il poate accepta sau refuza: "Nimeni nu cunoaste pe Fiul, decat numai Tatal; nici pe Tatal nu-L cunoaste nimeni, decat Fiul si cel caruia Fiul va voi sa i-L descopere".
   Se presupune ca am acceptat cu totii darul Lui Dumnezeu, darul credintei. Nu ne putem imagina ca poate locui sub acoperisul acestei case, in seminar, cineva care sa fie lipsit de credinta. Cum ne vom pastra credinta neatinsa? Umilinta si castitatea sunt cele doua picioare ale credintei.
   Umilinta, caci Dumnezeu descopera tainele imparatiei sale celor mici, celor umili,  si le tine ascunse celor intelepti si priceputi - dupa criteriile omenesti de judecata.  Umilinta inseamna renuntare la rationalism, la pretentia mintii de a intelege totul, de a explica totul, de a admite numai ceea ce poate verifica logica si experienta omeneasca. In acest caz nici nu mai poate fi vorba de credinta sau de vreun merit al credintei.
    Cei care ati citit capodopera lui Cervantes, Don Quijote, poate va amintiti de o scena foarte nostima: Don Quijote ii opreste in drum pe negustorii din Mancia si-i obliga sa recunoasca fara ezitare ca Dulcinea este femeia cea mai frumoasa din lume. Negustorii  se impotrivesc spunand ca nu pot sa afirme asa ceva deoarece nu o cunosc si nu au vazut-o in viata lor. La care, Don Quijote raspunde uimit:  "Dar daca ati fi cunoscut-o si ati fi vazut-o, ce merit ati avea ca marturisiti adevarul?"

   Scrisoarea catre  Evrei  ni-l propune pe Abraham ca model de om ce crede in Cuvantul Lui Dumnezeu, impotriva evidentei mintii sale. Sfantul Ioan Gura de Aur il propune pe talharul rastignit la dreapta Lui Cristos: Acest talhar, dupa ce a furat toata viata, la urma a furat si Paradisul! Nimeni inaintea lui nu a mai auzit vreodata o asemenea promisiune: "Astazi vei fi cu Mine in Rai". Nici Abraham, nici Isaac, nici Iacob, nici Moise, nici profetii, nici apostolii; talharul a intrat in paradis inaintea tuturor. Dar si credinta lui a intrecut-o pe a lor. El L-a vazut pe Isus maltratat si L-a adorat ca si cum a r fi fost in marire. L-a vazut prins in cuie pe o cruce si L-a implorat ca si cum ar fi fost pe un tron. L-a vazut condamnat si i-a cerut un favor ca unui rege. "O, admirabil talhar! Ai vazut un om rastignit si L-ai proclamat in El pe Dumnezeu."

   Si, in al doilea rand, castitatea. "Fericiti cei curati cu inima caci ei il vor vedea pe Dumnezeu". De fapt, indoielile si obiectiile impotriva credintei nu pornesc  de la creier, ci de la inima: pornesc  de la inima, trec prin  creier si intuneca si inabusa credinta.
   Scriitorul Chateaubriand asista la o discutie intr-un salon parizian; scriitori, artisti, in parte necredinciosi, discutau pe seama religiei, ajungand la concluzia ca un om cult nu poate fi credincios. Chateaubriand se ridica si spune: "Domnilor, puneti-va mana pe inima si spuneti: nu considerati oare ca ati putea fi credinciosi daca ati duce o viata curata?"

   Episcopul Toth ne povesteste o intamplare cu un farmacist care, nemaiavand vin pentru masa, s-a dus la un negustor de vinuri sa faca o comanda. Dar nu s-a mai schimbat, s-a dus cu halatul si cu hainele sale pline de chimicale si de tot felul de substante cu care preparase medicamente in laboratorul sau. Negustorul ii da sa incerce vinurile si sa aleaga. Gusta dintr-un butoi si isi dadu parerea: Vinul e bun, dar are un gust, un miros ciudat. Incerca din al doilea: Bun vin, dar si acesta e cu iz. La urma, negustorul, vazand cu ce e imbracat, ii zice: Domnule farmacist, mergi dumneata acasa, leapada-ti hainele, ia-ti altele curate si vino din nou. Mirosurile suspecte nu vin de la vinul meu, ci de la hainele dumitale.

   Miile de obiectii, indoieli si reprosuri la adresa credintei vin  de la om; cand cineva are curajul sa-si lepede hainele murdare, urat mirositoare ale vietii trecute, orice indoiala si obiectie dispar.
   Daca vom cultiva cu grija aceste doua virtuti: curatia mintii - care se cheama umilinta, si curatia inimii - care se cheama castitate, vom fi atat de solizi in credinta incat vom  putea spune: eu sunt de o mie de ori mai sigur de adevarurile credintei decat de existenta soarelui care straluceste deasupra mea.

                        Din cartea "Daca vrei sa fii desavarsit" , de preot Claudiu Dumea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.