SFANTUL DOMINIC

                            de Agnes Renault
 PARINTELE ROZARIULUI SI FONDATORUL ORDINULUI FRATILOR PREDICATORI 
(1175 - 1221)                                                                                  

   Dominic, fiul lui Felix Guzman si al fericitei Ioana de Aza, s-a nascut in 1175 in castelul din Caleruga, in aspra Castilie, pamant al sfinteniei.
   Se spune ca mama sa era insarcinata cand a vazut in vis iesind din sanul ei un catelus alb cu pete negre. El ducea in gura o torta aprinsa, cu care strabatea lumea si o aprindea la trecerea sa. Imagine bogata in simboluri profetice: negru si alb, vesmantul predicatorilor; un caine care isi vindeca propriile rani cu limba sa, predicarea fratilor; flacara, focul care il mistua pe Sfantul Dominic.
   Cand era copil ii placea singuratatea si isi construise o mica sihastrie in fundul gradinii. La sapte ani, fiind destinat Bisericii, a fost incredintat unchiului sau, preot la Gumiel de Isan, orasel situat la cateva leghe de Caleruga.
   La 15 ani a sosit la universitatea din Palencia, cea mai celebra din Spania, unde a inceput studii profane, dar inima sa ardea de dorinta de a descoperi adevarata stiinta, aceea a Lui Dumnezeu: dorea, inainte de orice,  sa se hraneasca cu Scriptura. Zi si noapte viata sa se scurgea intre rugaciune si studiu. A devenit cuvantul Lui Dumnezeu si a fost devorat de el. Primindu-l cu umilinta, l-a pus in practica si toata viata sa a fost luminata de el.


   Convertirea de la Palencia
   Pe cand Dominic era la Palencia si studia Biblia cu pasiune, o foamete facea ravagii in regiune. Inima sa, arzand de compasiune, dorea sa poata usura mizeria, dar nu era bogat. Ce sa faca? Nu-i ramanea decat sa-si vanda Biblia si toate cartile.  Sa ne dam bine seama ca in Evul Mediu o Biblie era o mica avere. Si era instrumentul sau de lucru, foarte pretios, deoarece continea pe margini sau printre randuri, adnotarile sale.
   Dar venise momentul. Isus l-a chemat: "Vinde tot ce ai" (Mc 10,21), tot, si inca: "Caci toti ceilalti au dat din prisosul lor, dar ea,  din saracia ei, a dat tot ce avea, tot ce-i mai ramasese  ca sa traiasca" (Mc 12,44). La fel ca primii calugari si ca si atatia altii dupa ei, Dominic si-a vandut, deci,  aceasta carte din care invatase ca trebuie sa paraseasca totul. El stia, citise cat se poate de clar in Sfantul Augustin, de exemplu,  ca atunci cand nu este insusita si practicata, Evanghelia devine litera care ucide, pagina moarta: "Nu vreau sa studiez pe pagini moarte, in timp ce oamenii mor de foame," le spunea acelora care-i reprosau actul sau nebunesc. Caci era un act nebunesc pentru un student: a-si vinde cartile insemna a-si stopa viitorul. La mai putin de 20 de ani!
   Asa era Dominic, un nebun dupa Dumnezeu. In el  "iubirea si adevarul se intalneau", pentru a fi liber asemenea Lui Cristos. Biblia vanduta este ca sarutarea data leprosului de Francisc. Este actul decisiv.
   "Fratele Dominic vorbea putin, pastra tacerea. Cu privirea atintita pe Crucifix, il cerceta cu o patrundere fara seaman". (Fericita Cecilia de Andalo, o.p.)


   Canonicul din Osma
   Dominic si-a vandut bunurile, le-a dat saracilor banii si apoi a intrat in comunitatea canonicilor regulari ai Capului Catedralei din Osma, care traia dupa regula Sfantului Augustin: este insasi logica Faptelor Apostolilor (4,34). Foarte curand a ajuns secundul superiorului. Canonicii regulari duceau o viata comuna severa si saraca, celebrau intens Oficiul Divin, studiau Cuvantul si pe Sfintii Parinti. Ei erau retinuti in jurul episcopului. Convertirea de la Palencia a inflorit la Osma: "El a inceput sa apara printre canonici, fratii sai,  ca o flacara care arde, primul prin sfintenie, ultimul dintre toti prin umilinta inimii sale, raspandind in jurul sau o mireasma de viata care dadea viata (...). Ramanea zi si noapte in biserica, dedicandu-se fara incetare rugaciunii." (Jourdain de Saxe)


   Carisma de mijlocire
   Dominic a primit la Osma un har special de mijlocire care nu-l va parasi pana la sfarsitul vietii sale. El predica ziua, isi petrecea noaptea in rugaciune astfel incat el nu dormea niciodata in pat, ci in locul unde se afla in timpul ultimei rugaciuni.
   "Dumnezeu ii daduse harul sa planga pentru pacatosi, pentru nenorociti si amarati; el purta relele lor in sanctuarul intim al compasiunii sale, iar aceasta iubire dureroasa apasandu-i inima, scapa in afara prin lacrimi. Era obiceiul sau, rareori intrerupt, sa-si petreaca noaptea in rugaciune si sa se intretina cu Dumnezeu, cu usa inchisa. Uneori se auzeau voci si ca un geamat iesind din adancul sau, pe care nu si-l putea stapani. Avea o cerere pe care o adresa adeseori si in mod special Lui Dumnezeu, si anume sa-i dea viata de caritate, o iubire pentru care nimic sa nu fie prea mult pentru salvarea oamenilor, convins ca nu va fi  cu adevarat un membru al Trupului Lui Cristos decat daca s-ar consacra cu totul, potrivit fortelor sale, castigarii sufletelor, dupa exemplul Mantuitorului, Domnul Isus Cristos, care s-a jertfit fara retinere pentru mantuirea noastra." (Jourdain de Saxe)
   La procesul de canonizare, martorii au declarat:  "Fericitul Dominic era plin de zel pentru salvarea sufletelor, caritatea si compasiunea sa nu se extindeau numai asupra credinciosilor, ci si a necredinciosilor, a paganilor si pana la cei osanditi la iad; el plangea mult din pricina lor,  si inca: "Atunci cand se ruga, striga atat de tare incat putea fi auzit de peste tot din jur; el spunea: Doamne, ai mila de poporul Tau ! Ce se va intampla cu pacatosii?" El petrecea astfel nopti intregi plangand si gemand pentru pacatele celorlalti."
   Dar compasiunea sa nu se oprea aici ci se manifesta prin fapte fata de toti: "Pentru ca el iubea toata lumea, toata lumea il iubea..." scrie Jourdain. Intr-o zi a vazut o femeie disperata pentru ca fiul ei era prizonier la mauri, si s-a oferit el insusi sa se vanda pentru a-l rascumpara... dar Dumnezeu nu a permis aceasta.


   Cartea cartilor
   "Avea inaltimea mijlocie, trupul zvelt, ochi frumosi, maini lungi si frumoase, o voce sonora, nota Fericita Cecilia de Andalo, o.p. Cununa sa de par era completa, inspicata de rare fire de par alb. Ramanea mereu surazator si vesel, cand nu era cuprins de compasiune pentru amaraciunea aproapelui."
   Sfantul Dominic a sorbit aceasta extraordinara compasiune, din contemplarea Rastignitului. Crucifixul era pentru el cartea artei de a iubi, Cartea cartilor, despre care-i vorbea celui care-i cerea si din care scotea atatea lucruri frumoase in predicarea sa.
   Aceasta contemplatie l-a unit cu Cristos, oferindu-se pentru intreaga omenire, fara exceptie. Dominic avea o inima purificata, libera sa se abandoneze cu totul  milostivirii: "Ce este o inima purificata? Este o inima plina de milostivire pentru intreaga creatie." (Isaac Sirul)


   Trimiterea in misiune
   A ramas noua ani la Osma, acolo unde Dumnezeu il pregatea in taina pentru misiunea sa. Iar ea va veni la el  printr-un eveniment fortuit. Superiorul sau, Diego D'azeles, numit episcop de Osma si ales de regele din Castilia pentru o misiune delicata in Danemarca si care avea nevoie de un insotitor, l-a ales pe Dominic, pe care il stima mult.
   Cand s-au oprit la Toulose, Dominic a fost gazduit la un hangiu catar. (1)  "El s-a simtit tulburat de compasiunea pentru atatea suflete ratacite atat de mizerabil." Reflexul sau nu a fost de a-l condamna, ci de a-l convinge: toata noaptea a discutat cu gazda sa  "cu putere si caldura", precizeaza Jourdain,  iar dimineata l-a convins sa revina la credinta catolica. Aceasta convertire a fost hotaratoare pentru Dominic. Si atunci s-a nascut in el gandul care nu il va parasi, de a crea un ordin consacrat apararii Bisericii, prin predicare.
_____________________________________________
(1) Catarii sau albignezii erau organizati intr-o veritabila contra-Biserica. Ei profeteau  ca binele, de unde provine tot cee ce este lumina si spirit, se opune raului de unde vine tot ceea ce este materie si intuneric. Pentru a scapa de rau, spuneau ei,  ar trebui sa te eliberezi de tot ceea ce are legatura cu trupul, prin ascetism, post,  abstinenta sexuala, abtinere de la mancarea carnii. Ei credeau in purificarea spiritului prin reincarnari succesive. Aceasta austeritate a vietii nu era ceruta decat de la cei "perfecti", ceilalti membri puteau sa traiasca cum voiau si sa-si asigure salvarea vesnica primind in momentul mortii "Consolamentum."
______________________________________________


   Cuprins de Duhul Sfant
   Don  Diego si Dominic au mers la Citeaux, apoi la Roma. Au fost trimisi de Papa Inocentiu III in misiune la Montpellier. In 1206, Dominic avea 36 de ani. Ei au insotit doisprezece preoti calugari cristercini din Citeaux, sub conducerea unui legat pontifical cisterican, sa predice adevarata credinta contra albigenzilor.
   Vazand activitatea misionarilor, Don Diego si Dominic s-au gandit la catari care isi datorau in parte reusita predicarii lor faptului ca mergeau doi cate doi, intr-o saracie voluntara si foarte convingatoare. Preotii au perceput bine reticentele aceluia care, de la trecerea lui prin Citeaux era aproape unul de-al lor: "Ce sfaturi ne dati, preabune parinte?"
   Cuprins de Duhul Domnului, episcopul a dat tonul: renuntand la toate bunurile sale, i-a trimis pe ai sai inapoi la Osma si le-a spus calugarilor: "Faceti ce ma veti vedea facand pe mine." Si iata-i pe Don Diego si pe Dominic pornind pe jos, intr-o saracie voluntara, luand cu ei numai cartile necesare oficierilor, studiului si "disputei".
   Timp de doi ani au strabatut regiunea situata intre Montpellier si Fanjeaux. Au inaugurat o metoda de predicare in care se imbinau blandetea si simplitatea, inteligenta si saracia. Predicau in biserica, organizau in case sau in aer liber, reuniuni in care se infruntau cu catarii. Acestia erau blocati vazand niste catolici care duceau o viata la fel de austera si de convingatoare ca si ei: si au ajuns sa creada ca acesti predicatori se vor "converti"!

   Miracolul focului
   "Atunci cand predica, Dominic gasea accente atat de tulburatoare incat adeseori se emotiona el insusi pana la lacrimi si-i facea sa planga si pe cei care il ascultau," nota Fericita Cecilia de Andalo, o.p.
   Intr-o zi, Dominic era intr-o conferinta cu ereticii. Isi prezentase memoriul, ereticii pe al lor,  iar arbitri nu reuseau sa  se puna de acord asupra aceluia care prezenta cele mai bune argumente. S-a hotarat ca cele doua memorii sa fie aruncate in foc: daca unul dintre ele era crutat de flacari, va fi sigur ca el contine adevarata doctrina. Volumul scris de Dominic, nu numai ca a ramas neatins,  dar a fost respins departe de flacari de trei ori, in timp ce volumul ereticilor s-a consumat imediat. Dar barbatii nu s-au convertit dintr-atata; insa niste femei care traiau intr-o comunitate la Fanjeaux, s-au refugiat de partea lui Dominic.


   Prima fondare
   Sub protectia Sfintei Fecioare de la Prouille, pentru care avea o afectiune speciala, le-a instalat Dominic la 27 decembrie 1206 pe femeile convertite, considerand aceasta localitate ca un loc de rugaciune, de speranta si de consolare pentru misionarii care aveau nevoie de ingrijire sau de odihna. Legenda spune ca rugandu-se pentru a  afla unde sa-si instaleze manastirea, el a vazut de trei ori un bulgar de foc cazand peste biserica din Prouille, inducandu-i-se asrtfel locul fondarii.
   O parte a manastirii, situata in afara clauzurii, continea o locuinta pentru Dominic si ajutoarele sale,  semn vizibil al unitatii care exista Intre fratii predicatori si Surori, acestea sustinand cu rugaciunile lor, predicarea fratilor.
   Tocmai in acel moment fericit, Don Diego a trebuit sa se intoarca in Spania in cautare de ajutor si a murit subit in dieceza sa, in decembrie 1207. Tovarasii lui s-au risipit iar Dominic a ramas aproape singur.


   Martiriul lui Dominic
   El isi continua, fara ragaz, predicarea, iar noaptea se ruga, visand la martiriu pentru intoarcerea la Cristos a celor ce se indepartasera. Si nu mintea atunci cand spunea unor eretici care il intrebau ce ar fi facut daca ar fi cazut in mainile lor: "V-as fi rugat sa nu ma omorati dintr-o singura lovitura, ci sa-mi taiati membrele unul cate unul, iar dupa ce veti fi pus bucatile in fata mea, sa sfarsiti prin a-mi scoate ochii, lasandu-ma pe jumatate mort in sangele meu sau terminandu-ma dupa placul vostru!"
   Pe strazile din Carcassonne a fost scuipat,  i s-au aruncat gunoaie si noroi in fata, i s-au legat paie la spate; el nu opunea nici o rezistenta, se lasa chinuit si era fericit. Se flagela pentru a suferi in carnea sa alaturi de cei care sufereau si pentru a implora astfel, pentru cei care produceau suferinta.
   Drama lui Dominic nu erau umilirile, ci Cruciada; principii din regiune, divizati de interese materiale si profitand de uciderea legatului pontifical de catre un grup de albigenzi, au declansat cruciada asupra acestora. Era inceputul anului 1208.  "Cel mai salbatic macel, spune cantecul cruciadei,cum n-a mai fost, cred eu,  de pe vremea Sarazinilor."
   Catarii jubilau: "Asta este Evanghelia ta? Ce crezi acum despre fiii devotati ai Bisericii tale iubitoare? Ce spui despre fiii preablandului tau Mantuitor? Vino, deci, la noi,  caci nu esti din neamul lor."


   Parintele Rozariului
   Dominic nu a vrut sa ia parte la cruciada si s-a retras in conventul din Prouille. Pentru el a fost o perioada de reflectie si rugaciune, in timpul careia a meditat la ideea formarii unui ordin religios masculin.
   In 1213, la Prouille, pe cand se ruga pentru pace si era dezolat din cauza putinelor convertiri, a auzit-o pe Sfanta Fecioara spunandu-i: "Nu prin discutii ii vei readuce pe cei care se ratacesc. Expune mai intai un mister divin, apoi recita cu evlavie cateva rugaciuni. Alternand astfel predicarea cu rugaciunea, vei face in primul rand sa straluceasca adevarul, iar apoi implorarile tale le vor deschide inimile. Aceasta rugaciune este pentru tine o arma contra dusmanilor vizibili si  invizibili, semnul iubirii Mele pentru crestini."

Rozariul Sf.Dominic

   Dominic a predicat despre Intrupare, Mantuire, Inviere, Cer si a indemnat multimea sa se roage impreuna cu el "Bucura-Te Marie". Prin el a luat nastere si s-a raspandit devotiunea Rozariului ca mijloc de a distruge ereziile si de a starpi viciile. Traditia populara retine ca Sfanta Fecioara i-a dat Sfantului Dominic Rozariul sub forma unor matanii formate din mici trandafiri (roze, de unde: rozariu). In forma sa actuala, Rozariul este rezultatul unei evolutii istorice, in centrul careia ramane, fireste, Sfantul Dominic.

   Fondarea Ordinului
   Dominic suferea dar continua sa predice, impreuna cu cativa insotitori care l-au urmat. Avea incredere in puterea Evangheliei si a Duhului Sfant. Iubea prea mult Biserica pentru ca sa-i treaca prin minte ca s-ar putea desparti de ea: trebuia sa fie reconstruita, sa i se lege ranile. Cu sprijinul episcopului  Foulques, in care gasise un prieten,  in 1215 el s-a instalat la Toulouse, capitala ereziei.
   Dominic avea 40 de ani, cand Ordinul pe care il purtase in inima, in rugaciune si suferinta, a avut un inceput fulgerator.
   In 1215, Providenta i-a trimis doi frati, Piere Celani si Thomas, apoi inca patru. Au adoptat acelasi vesmant ca Dominic si au inceput sa duca o viata comuna. Dominic s-a dus la Roma ca sa obtina aprobarea Papei pentru acest Ordin nou, consacrat edificarii Bisericii prin predicare.
   Papa Inocentiu III, din diferite motive datorate contextului epocii, nu dorea un Ordin nou. Dar se spune ca a avut un vis care l-a luminat: vedea bazilica din Lateran, gata sa cada, si pe Dominic care sustinea pe umerii sai zidurile care se miscau. Il cunostea bine pe Dominic si avea mare incredere in el: si astfel a acceptat fondarea.
   La intoarcerea sa, Dominic si fratii sai au ales regula Sfantului Augustin. Aceasta regula cauta sa regaseasca viata Apostolilor, respirand iubirea Evangheliei. Fratii reuniti in capitlu, potrivit inspiratiei lui Dominic, vor preciza mai tarziu aceasta regula, prin constitutii. Studiul inlocuia munca manuala practicata in celelalte manastiri. S-a hotarat ca fratii vor trai din pomeni, va fi, deci, un ordin de cersetori.
   In anul urmator, la 22 decembrie 1216,  Ordinul Predicatorilor (frati si surori)  era recunoscut oficial de Papa Honorius III.


   Iubirea frateasca
   Dominic voia ca fratii sa manifeste prin viata lor, ceea ce predicau, el punea foarte mult pret pe bucurie si iubire frateasca si dadea el insusi dovezi impresionante. Cateodata mergea sa dea o raita prin dormitor. El se ruga pentru fratii sai. Daca vreunul din ei era cuprins de neliniste si nu dormea, se ruga impreuna cu el si il consola. Pe altul care se dezvelea in somn, Dominic il invelea cu patura de lana iar, mai tarziu, cineva care l-a surprins, va povesti ca era insotit de Fecioara Maria sau de Sfinti din Paradis, in acest rond afectuos.
   El se ingrijea de asemenea si de surori: sosind intr-o noapte dupa o lunga calatorie, a pus sa se traga clopotul, a adunat comunitatea, le-a indemnat pe surori, le-a vorbit despre mizeria sufletelor. In sfarsit, a scos un sac de linguri de lemn aduse din Spania, deasemenea si o cupa cu vin. Cupa a circulat si dupa ce toata lumea a gustat, ea era la fel de plina ca la inceput!

   Ordinul stralucea in toata Europa
   Constantin de Orvieto relateaza un vis pe care l-a avut Sfantul Dominic: Era la Roma, in bazilica San Pietro. Cei doi Sfinti Apostoli Petru si Paul i-au intins un toiag si o carte, cu aceste cuvinte: "Du-te si predica, fiindca Dumnezeu te-a ales pentru acest mister." Si atunci, intr-o clipa, i s-a parut ca-i vede pe fiii sai raspanditi in lumea intreaga, mergand doi cate doi ca sa predice poporului, Cuvantul Lui Dumnezeu.
   Astfel Dominic a simtit inspiratia de a-i trimite pe fratii sai in toata lumea. Dominic i-a imprastiat pe frati, trmitandu-i doi cate doi, in orase, in universitatile centre ale crestinatatii si in aproape toate tarile Europei. El se tinea tare in fata oricaror rezistente, spunand: "Domnii mei si fratii mei, nu va opuneti caci stiu bine ce fac. Samanta da roade cand este semanata, dar cand este tinuta inchisa, se strica."  Si astfel, noii apostoli au plecat pe jos, fara bani, lipsiti de orice resurse, cu misiunea nu numai de a predica, ci si de a fonda manastiri.
   In 1218 a obtinut de la Papa Honorius III, recunoasterea caracterului universal al Ordinului. Odata, pe cand se ruga, Dominic a fost rapit in duh pana la Dumnezeu. El l-a vazut pe Domnul, avand-O la dreapta Sa pe Preafericita Fecioara. Si privind in jurul sau el vedea in fata Lui Dumnezeu calugari din toate Ordinele, dar nici unul dintr-al lui. Si a inceput sa planga amar. Sfanta Fecioara i-a facut semn cu mana sa se apropie. Dar el nu indraznea sa se apropie pana ce nu i-a facut semn si Domnul la randul Sau. Atunci a venit si s-a prosternat in fata Lor plangand amar. Domnul i-a spus: "De ce plangi atat de amar?"  El a raspuns: "Plang pentru ca vad aici calugari din toate Ordinele si nu vad pe nimeni dintr-al meu." Iar Domnul i-a spus:  "Vrei sa vezi Ordinul tau?" El a raspuns tremurand: "Da, Doamne."
   Domnul si-a pus mana pe umarul Sfintei Fecioare si i-a spus lui Dominic:  "Am incredintat Ordinul tau, Mamei Mele." Apoi i-a spus: "Chiar vrei sa vezi Ordinul tau?" El a raspuns: "Da, Doamne."
   In momentul acela, Sfanta Fecioara si-a desfacut mantia cu care parea ca e imbracata si fericitul Dominic a vazut sub ea o multime de frati ai sai.


   Arzand de acelasi foc
   Intr-o noapte, la Roma,  fiind in rugaciune, Dominic L-a vazut pe Isus suparat pe lume. Mama Sa Ii prezenta doi barbati pentru a-L potoli. Unul dintre ei era el insusi, dar cine era celalalt? A doua zi, intr-o biserica,  el l-a recunoscut sub zdrentele unui cersetor. Alergand spre el, l-a strans in bratele sale: "Esti insotitorul meu, vei merge cu mine,  sa ramanem impreuna si  nimeni nu va putea sa ne invinga." Era Francisc de Assisi !
   Inimile lor s-au contopit una in cealalta,  pe cand se imbratisau si isi vorbeau. Dominic a primit de la Francisc confirmarea ca Ordinele noi, asistate de Duhul Sfant, puteau trai in saracie  desavarsita. Francisc a primit de la Dominic inspiratia capitlurilor generale. Cu siguranta ca la acea intalnire Dominic a obtinut, nu fara greutate,  ca Francisc sa-i dea franghia care nu il parasea niciodata.
   Dominic a continuat neobosit, in timpul celor patru ani care-i mai ramasesera de trait, sa predice,  sa infiinteze manastiri, sa le viziteze pentru a-i intari sau consola pe fratii sai.
   Ordinul deja stralucea in intreaga Europa.

   "Vino, preaiubitul Meu, vino in bucurie, vino !"
   Dominic avea 50 de ani cand a auzit aceasta chemare tainica, la Bologna. La 8 august 1221, la ora pranzului, intr-o vinere,  el le-a spus fratilor adunati in jurul sau: "Nu plangeti, va voi fi mai de folos si voi aduce mai multe roade pentru voi in locul in care ma duc, decat v-am fost aici." El i-a recomandat Tatalui prin aceasta rugaciune:"Parinte Sfant, am facut voia Ta, iar pe cei pe care mi i-ai dat, i-am pastrat si pazit; acum Ti-i recomand Tie, pastreaza-i si pazeste-i." Apoi, s-a dus alaturi de Preaiubitul sufletului sau.
    ( "Feu et Lumiere" nr.163 - "Regina Pacis" nr.213)