partea a II-a: http://dinimaginatie.blogspot.ro/2013/01/sfanta-tereza-de-lisieux-pruncului-isus_31.html
(ceea ce este scris cu litere ingrosate, sunt citate din scrierile Sfintei Tereza )
Tereza de Lisieux a murit in anul 1897 si a fost canonizata in 1925 intr-un rastimp atat de scurt, incat nu au fost respectate nici macar limitele prevazute de dreptul Bisericii.
Pius al X-lea, care a inceput procesele canonice, a prevazut ca va fi recunoscuta drept cea mai mare sfanta a timpurilor moderne.
Pius al XI-lea, care a ridicat-o la onorurile altarelor, a numit-o "Steaua pontificatului meu" si a definit drept "un uragan de maretie" acea miscare universala de iubire si devotiune care a insotit-o pe aceasta tanara Carmelitana, moarta la 24 de ani si beatificata atunci cand - daca ar fi trait - ar fi avut doar 50 de ani.
Intre timp - si aceasta parea o alegere paradoxala - el a proclamat-o pe Tereza, care fusese sora in manastire, drept patroana principala a tuturor misiunilor si misionarilor de pe pamant.
In 1937, cardinalul Pacelli, in calitate de trimis al Papei, ii consacra ei Bazilica din Lisieux, definind-o pe Tereza "mic tabernacol al Lui Dumnezeu" devenita "Templu imens al unei umanitati cucerite de ea." Apoi, papa fiind, a denumit-o patroana Frantei impreuna cu Sfanta Ioana D'Arc.
La 50 de ani de la moartea sa, imediat dupa al doilea Razboi Mondial, urna cu corpul aceleia care deja era numita Tereza Frantei, a parcurs intreaga tara primind de peste tot gazduiri triumfale. Acelasi lucru s-a intamplat si la centenarul mortii sale cand a fost proclamata si Invatator al Bisericii Universale.
Autobiografia lasata de micuta Tereza Martin, a umplut pamantul cu sute si mii de exemplare, iar imaginea ei in anul dintre 1915 si 1916 era raspandit in 4 milioane de exemplare.
In timpul celor doua razboaie mondiale ea a fost considerata prietena si sprijin pentru multi credinciosi care traiau ororile transeelor si lagarelor.
A fost definita drept Fata cea mai iubita de pe pamant.
Minunile care i s-au atribuit inainte de canonizare, erau mai mult de 4000.
Pe de alta parte, ea insasi promisese: Daca dorintele mele vor fi implinite, cerul meu se va desfasura pe pamant pana la sfarsitul lumii. Vreau sa-mi petrec cerul meu ca sa fac bine pe pamant pana la sfarsitul lumii.
Cu o simplitate tulburatoare, facuse o profetie: Eu stiu ca lumea intreaga ma va iubi.
Deci, ce s-a intamplat? Chiar si astazi cativa teologi si cercetatori au ramas perplecsi. Se intreaba daca maretia care a insotit-o nu s-a bazat pe un enorm echivoc.
Se pare ca ea a aratat intamplator o cale prea usoara, surazatoare, familiara, spre sfintenie; se pare ca ea a daramat dintr-o singura lovitura, vechea constructie a sfinteniei eroice, imposibila pentru masa credinciosilor, in favoarea unei sfintenii de zi cu zi, generalizata, compusa din lucruri marunte si din petale de trandafiri rasfirate in fata Crucii sau in fata Sfintelor Taine: asa cum odata faceau copilasii in timpul procesiunii Corpus Domini.
Astfel, multora li s-a parut ca odata cu ea, sfintenia a devenit o poveste pentru copii care putea fi narata si adultilor si care era credibila si emotionanta asa cum era si imaginea sa de micuta sfanta cu o cruce acoperita de trandafiri.
Apoi, incetul cu incetul, cativa au inceput sa considere ca ea era o sfanta prea dulce si prea agreabila pentru a fi crezuta, si au inceput sa caute adevaratul chip al Terezei supunandu-i viata, caracterul si mesajul, unei analiza sociologice si psihologice devastante.
Rezultatele cele mai bune au fost acelea ale acelora care s-au dedicar reconstruirii, cu cea mai mare precizie posibila, a evenimentelor vietii sale si a textelor spirituale scrise cand era tanara Carmelitana.
Insa, intuitia originara intregului popor crestin nu a fost zdruncinata chiar daca, incetul cu incetul, s-a inteles mai bine profunzimea experientei si invataturilor sale.
Dincolo de toate aceste posibile precizari, Tereza cu siguranta a atins in inima umanitatii, ceva mai profund si mai secret, care poate sa explice modul in care ea a devenit atat de universala. Impreuna cu Sfantul Francisc, ea este unica Sfanta de la Apus care a fost onorata chiar si in bisericile din Rasarit si care trezeste veneratie chiar si in lumea necrestina.
De ea s-au ocupat artisti si ganditori care au facut din ea un simbol si o cheie de lectura a a operei lor: sa ne gandim, de exemplu, la romantele lui Bernanos sau la filosofia lui Bergson.
"Mesajul pe care aceasta sfanta l-a adus in lume - a scris Bernanos - este unul dintre cele mai misterioase si cele mai presante pe care le-am primit vreodata. Lumea moare din cauza lipsei de copilarie, iar impotriva ei semizeii totalitari isi arata canoanele si tancurile."
Chiar in zilele noastre, doua opere cinematografice ne-au demonstrat apropierea pozitiva a intelectualilor agnostici, de figura Terezei de Lisieux. In filmul lui Olmi, "Legenda sfantului bautor", a fost evocata povestirea omonima pe care Joseph Roth a scris-o in 1839, aratand ca stia sa patrunda, mai mult decat multi alti teologi, in intimitatea nucleului mesajului Terezian. Chiar si in filmul "Therese", un regizor ateu, A. Cavalier, ne-a dat o importanta interpretare a sfintei din Lisieux, inteleasa ca o tanara indragostita de Cantarea Cantarilor.
Sa incepem, deci, de la simpla povestire a vietii Terezei Martin: multora, care o observa indeaproape, nu li se parea ca avea nimic extraordinar de oferit.Facea parte dintr-o instarita familie burgheza si a avut o copilarie destul de fericita: patru ani si jumatate plini de bucuria de a trai. "Rade si se bucura de dimineata pana seara", scria mama sa.
Era cea de-a cincea dintre fete, o copila foarte sensibila si expansiva, nerabdatoare dar totdata duioasa si vesela. Stia sa fie si delicata, dar si incapatanata atunci cand apareau incertitudini. "Cand spune nu, - povesteste mama sa - nimic nu o poate determina sa cedeze; chiar daca as pune-o o zi intreaga in pivnita, ar dormi acolo chiar si noaptea, mai degraba decat sa spuna da."
Este, totusi, mereu inclinata sa spuna adevarul si sa fie sincera (Nu ar minti nici pentru tot aurul din lume) si doreste cu orice pret sa fie imediat iertata atunci cand greseste.
Micuta are, mai ales cu Dumnezeu, acea atitudine familiara, specifica tuturor copiilor educati intr-o adevarata familie crestina, insa Tereza isi manifesta in plus aceasta familiaritate, cu un absolutism specific. Mare fiind, va putea sa spuna ca nu i-a spus niciodata nu Bunului Dumnezeu, in mod constient, de cand avea trei ani.
Copilaria fericita s-a sfarsit brusc, cu moartea mamei (din cauza unui cancer la san). Toate detaliile bolii se imprima nespus in acea fetita atat de emotiva, mai ales ziua in care ramane indelung - ea insasi povesteste acest lucru - in fata capacului de la sicriu: Nu mai vazusem asa ceva si totusi intelegeam...
De atunci apasa asupra ei o umbra continua de tristete, in ciuda faptului ca viata de familie se desfasoara la fel, plina de duiosie, de credinta si de pace.
Tereza este educata de surorile sale: a ales-o in mod particular pe una dintre ele drept a doua mama - Paolina.
Este foarte legata de tatal sau, un om foarte bun ( "Este un om sfant sotul meu - scria mama sa - as dori ca toate femeile sa aiba un astfel de sot"), destul de batran (cand s-a nascut Tereza, el avea deja 50 de ani), capabil de duiosie paterna si materna totodata.
Acum, cand sotia sa e moarta, tatal, Luigi, traieste in mijlocul familiei administrandu-si averea, dedicandu-si timpul lecturii si meditatiei, avand hobby-ul pescuitului si al gradinaritului. Are deja barba alba, iar fiicele lui il numesc dragastos, patriarhul: pentru ele, ideea de Dumnezeu Tatal are un corespondent familial pe pamant.
Nu pot sa spun cat de mult il iubesc pe tatal meu spune Tereza - totul in el imi trezea admiratia.
Impreuna cu el micuta invata sa iubeasca natura, iar cand il vede in biserica, intelege ce inseamna sa te rogi, si , tot de la el invata sa-i iubeasca si sa-i ajute pe cei saraci.
Totusi Tereza si-a pierdut expansivitatea de odinioara devenind timida, introvertita, prea sensibila si predispusa la plans. Trece printr-o perioada trista ( pe care ea o defineste drept cea mai dureroasa din intreaga mea viata ) care dureaza aproape noua ani: pe de o parte, ramane mult prea copila, mult prea protejata si mangaiata de toti; pe de alta parte, este si foarte matura si reflexiva.
Cand de-abia implineste 9 ani, surioara pe care a ales-o a doua mama o va parasi pentru a intra in manastirea Carmelitana a orasului: este vorba despre despartirea rigida impusa de clauzura.Tereza se simte din nou ranita pana in strafundul sufletului si pentru ca au facut greseala de a-i ascunde pregatirile de plecare. Totusi are siguranta absoluta ca si ea va fi chemata in Carmel. Este suficient ca sa-i explici ce este un loc solitar in care se retrageau cei care doreau din toata inima sa-L caute pe Dumnezeu.
Am simtit ca acest Carmel era desertul in care bunul Dumnezeu voia ca si eu sa merg sa ma ascund. L-am simtit cu o asemenea forta, incat in inima mea nu a mai ramas nici o indoiala.
Trebuie sa precizam ca nu este vorba doar de o vocatie sigura, dar si de una lipsita de orice ambiguitate psihologica. Tereza ne avertizeaza: Nu era vorba despre visul unei copile care se lasa dusa de val, ci de siguranta unei chemari divine: voiam sa intru in Carmel nu pentru Paolina (sora ei), nu pentru a ma intalni cu mama pe care am
pierdut-o, ci doar pentru Isus. Ma gandeam la multe lucruri, pe care cuvintele nu pot sa le exprime.
Daca ea are ceva sa-i reproseze surorii-mama, nu este faptul de a fi ales Carmelul, ci "de a nu o fi asteptat".
Acesta este secretul Terezei: este o copila ranita de toate lucrurile care-i lovesc pe copii, insa in copilaria sa exista o profunzime a abandonului de sine care-I revine numai Lui Dumnezeu.
Oricum, suferinta psihica a despartirii este atat de mare, incat e cuprinsa de o boala ciudata in care ea are, timp de mai multe saptamani, crize de teroare de neexplicat si pare sa devina ca o idioata care se plange incontinuu.
Intr-o zi, in timp ce se plangea continuand sa strige: mama, mama!, iar surorile sale, disperate in neputinta lor, se roaga Sfintei Fecioare, Tereza vede statuia Mariei din camera sa miscandu-se si zambindu-i. Se insanatoseste dintr-odata, ca si cum s-ar fi trezit dintr-un lung cosmar. Surorile sale intuiesc ceva si astfel, nu lipsesc intrebarile. Cautarea detaliilor este atat de minutioasa (mai ales cand se ducea in vizita la manastire), incat Terezei ii este cam frica sa nu se fi inselat, sa nu-si fi imaginat totul, sa nu fi mintit, si aceasta binecuvantare sa i se transforme in framantare.
Este o copila ranita si pentru ca inteligenta si inima par sa se maturizeze mult prea repede, in timp ce sensibilitatea ii ramane de copil.
Exista in Tereza un secret care a fost prevazut in numeroase feluri, insa care nu a putut sa rupa bariera excesivei sale sensibilitati.
Secretul bun al copilariei sale - cel care va deveni mai tarziu o experienta spirituala profunda si apoi doctrina - ar putea fi spus astfel: aceasta fetita are o deconcertanta capacitate de a fi consecventiala intre lucrurile afirmate sau crezute si alegerile vietii, atat in domeniul adevarurilor umane, cat si in acela al adevarurilor spirituale.
Iata cateva exemple:Daca atunci cand este inca foarte mica, i se vorbeste despre frumusetea Paradisului, ea isi mangaie mama dorind ca aceasta sa moara. O, cat de mult as vrea ca tu sa mori! Necajita, se arata foarte mirata: Dar vreau acest lucru pentru ca tu sa poti sa mergi in Ceruri! Imi spui mereu ca trebuie sa murim pentru a ajunge acolo! Acelasi lucru il face si cu tatal sau atunci cand este cuprinsa de manifestarile sale de iubire.
Daca i se spune ca poate sa aleaga dintr-un cosulet panglicile pe care le vrea pentru a se juca, i se pare normal sa raspunda ca vrea sa aleaga totul.
Daca tatal sau, din varful unei scari mobile, ii spune copilei: "Indeparteaza-te micuto, pentru ca, daca voi cadea, te voi zdrobi", ea se apropie de scara pantru ca astfel, daca tata moare, nu voi simti durerea de a-l vedea murind, ci voi muri impreuna cu el.
Daca tatal sau, in timpul unei plimbari de seara, ii arata un grupulet de stele care formeaza litera T pe bolta cerului, ea conchide ca este Dumnezeu Cel care i-a scris numele pe cer.
Daca, pentrua o pregati pentru spovada (la 7 ani) ii explic ca isi va marturisi pacatele nu unui om, ci bunului Dumnezeu, ea intreaba cu absoluta convingere daca trebuia sa-i spun lui Don Ducellier ca il iubeam din toata inimam de vreme ce vorbeam cu Domnul prin persoana lui.
Dca i se spune ca in iad toti condamnatii Il urasc pe Dumnezeu, conchide ca este foarte trista existenta unui loc in care nimeni sa nu-L poata iubi: ar vrea sa mearga ea acolo. Astfel, in acel loc s-ar afla macar o persoana care-L iubeste pe Dumnezeu.
Ne aducem aminte de acele episoade din prima copilarie tocmai pentru a arata care este, si in anii copilariei si ai primei adolescente, acea maturitate care exista in ea, in ciuda catorva perioade de crestere mai dificile si tulburatoare si, totodata, care este experienta de baza pe care Tereza o va transforma in doctrina constineta si in practica de viata.
Din anumite puncte de vedere, tot ceea ce va preda apoi Tereza, este simbolizat - ca intr-o parabola, intr-un episod care a avut loc cand copila avea 3 ani.
Insasi mama sa ii povesteste intr-o scrisoare trimisa fiicei sale mai mari, pe atunci aflata la colegiu:
"Alaltaieri Tereza m-a intrebat daca va merge in Ceruri; ii spun ca da, daca va fi cuminte; imi raspunde: Da, dar daca nu as fi chiar cuminte, voi merge in iad... dar stiu eu ce o sa fac: voi fugi la tine in Cer; cum ar putea bunul Dumnezeu sa ma desparta? Tu m-ai strange cu putere in brate... Am citit in ochii sai ca este convinsa de faptul ca bunul Dumnezeu nu poate sa-i faca nimic daca este in bratele mamei".
Iata: trebuie doar sa asteptam ca Tereza, crescand, sa umple acea distanta deosebita dintre mama sa si Insusi Dumnezeu; trebuie doar sa experimenteze ca Dumnezeu ne iubeste mai mult decat insasi mama noastra, iar atunci intregul sau mesaj va fi formulat. In esenta, el este insa prezent in intregime.
Sa ne intoarcem acum la acea perioada dificila din prima adolescenta. In lucrurile esentiale, maturitatea sa este deja completa.
Cand primeste prima impartasanie - la unsprezece ani - acea consecventialitate despre care vorbeam, ajunge deja la o incredibila perfectiune mistica. A fost un sarut de iubire: simteam ca sunt iubita si eu la randul meu spuneam: te iubesc si ma daruiesc tie pentru totdeauna... Deja de mult timp Isus si micuta Tereza se privisera si se intelesesera... In acea zi nu mai era vorba doar despre o singura privire, ci despre o fuziune; nu mai erau doua persoane: Tereza disparuse ca o picatura de apa in ocean, ramanand doar Isus.
La putin timp dupa aceea, a primit sfantul mir si, cum ii explicasera ca Sfantul Duh ii va da forta de a fi martora, a cerut bunavointa de a putea sa sufere mult din iubire pentru Isus. Chiar si acest lucru reprezinta o consecventialitate radicala, daca este adevarat ca este vorba de a da marturie pentru Cineva Care a suferit si murit pentru noi.
Cand i se spune Terezei ca trebuie sa se pregateasca pentru a primi prima impartasanie, oferindu-i Lui Isus un buchet de flori pe care trebuie sa le numere in fiecare zi, ea, in mai putin de o luna numarase 1949. Preocuparea matematica, la moda in acea epoca, ar putea fi discutabila din punct de vedere teologic, insa nu si seriozitatea cu care ea invata sa astepte prima intalnire cu dorinta de a se pregati, demonstrand asfel iubirea.
Intre timp, si cea de-a doua sora intra in Carmel (astfel, o alta mama pleaca), iar Tereza, de 13 ani, nu reuseste sa se elibereze de aspectele fragile ale copilariei sale. Mai mult, i se intampla cateodata sa asculte vreo predica gresita (exista pe atunci inca mult jansenism-rigorism in Franta), iar copila se incurca intr-o lume de scrupule si de temeri.
In sfarsit, in noaptea de Craciun a anului 1886, isi primeste mica minune (este vorba despre aceeasi noapte in care Claudel se va converti, intrand in Catedrala Notre Dame din Paris).
Exista un fel de molipsire mantuitoare si purificatoare intre Copilaria Lui Isus si cea a Terezei, din aceasta molipsire ea iesind insanatosita complet.
Tereza redevine brusc, aceeasi persoana de acum 9 ani: senina, increzatoare, nerabdatoare, vesela si intreprinzatoare: Din acea noapte binecuvantata, nu am mai fost invinsa in nici o lupta, ci am mers mai departe din victorie in victorie... Isus ma transformase atat de mult, incat nici macar eu insami nu ma mai recunosteam.
Astfel, de la 13 ani la 15 ani, traieste cea mai frumoasa perioada a vietii sale, in care cele doua surori Martin (Tereza si Celina) experimenteaza idealul fericirii pe pamant.
Duhul meu s-a marit... Intotdeauna imi placuse tot ce era frumos si maret..., insa in acea perioada a fost predominanta pentru mine o infinita dorinta de cunoastere.
Este vorba, deci, de acele dorinte care urmeaza un traseu bine delimitat, facut dupa un anumit plan, pe baza acelei consecventialitati despre care am vorbit de mai multe ori.
Intr-o zi, din cartea de rugaciuni a Terezei a alunecat iconita unei Cruci, de pe marginea careia se observa doar bratul aplecat, legat de cruce, din care cad pe pamant picaturi de sange.
Am fost foarte miscata vazand acel sange care cadea din bratul divin, si am fost cuprinsa de mila gandindu-ma ca acele picaturi cadeau pe pamant fara ca nimeni sa le poata aduna!
Am inteles astfel, care trebuia sa fie adevarata pozitie a vietii sale: adica la picioarele Crucii, pentru a putea aduna Sangele Mantuitorului, si pentru a-L oferi tuturor celor care puteau fi purificati doar prin El.
Am simtit in suflet iubirea si nevoia de a ma uita pe mine insami: cine ofera sangele Lui Cristos, trebuie, la randul sau, sa se ofere si pe el insusi, fara rezerve.
Imediat a fost pusa la incercare.
La Paris fusesera asasinate in mod oribil doua femei si o fetita. Fusese arestat un italian, un anume Enrico Pranzini, in varsta de treizeci de ani: un aventurie inalt, frumos, dispretuitor. Pe durata intregului proces negase cu insolenta ca ar fi comis crimele, iar ziarele il defineau drept un ticalos crud, monstru, un hidos josnic. Condamnat fiind la moarte, refuza orice pocainta si orice alinare din partea Bisericii.
Tereza, in cunostinta de cauza, l-a ales drept pacatosul sau: s-a rugat fara a simti oboseala, a oferit sacrificii, a platit slujbe pentru convertirea lui.
In strafundurile sufletului meu - spune ea - stiam cu siguranta ca rugaciunea imi va fi ascultata, iar pentru a-mi face curaj si pentru a continua sa ma rog pentru pacatosi,
i-am spus bunului Dumnezeu ca sunt sigura ca il va ierta pe nenorocitul Pranzini, ca voi continua sa cred acest lucru chiar daca el nu s-ar spovedi si nu ar arata nici un semn de pocainta, atat de mare imi era increderea in iubirea infinita a lui Isus; ii ceream "doar un semn" de pocainta, pentru a ma consola.
In ziua urmatoare a citit in ziar ca Pranzini refuzase in mod nedemn orice preot, chiar si pe scarile ghilotinei, insa, in ultima clipa, smulsese brusc crucea pe care preotul i-o intinsese, sarutand-o cu efuziune de doua ori.
Tereza, in varsta de 14 ani, l-a numit primul fiu (spiritual) si de atunci a hotarat sa-L iubeasca pe Isus cu ardoare: cele doua cuvinte (iubire si suferinta) erau pentru ea un tot indisolubil.
Hotararea de a intra in Carmel pentru a-si petrece aici intreaga viata rugandu-se pentru pacatosi, este deja definitiva; dar are doar 15 ani, iar in Carmel nu se poate intra inainte de majorat.
Insa chemarea divina - spune ea - era atat de presanta incat, daca ar fi trebuit sa trec prin foc, as fi facut-o.
Inainte de toate, il convinge pe tatal sau de vocatia sa, iar el, simtindu-si inima ranita, ii spune ca "Dumnezeu ii face o mare onoare cerandu-i-le astfe pe fiicele sale". Apoi incearca sa-l convinga pe responsabilul diecezan al manastirii, iar dupa aceea pe episcop insusi, ca sa-i permita sa intre imediat in Carmel.
Nereusind, se hotaraste sa se adreseze Papei si se inscrie la un pelerinaj diecezan la Roma.
Era un pelerinaj de 200 de persoane, calauzit de Vicarul General al diecezei: un eveniment, pentru acele timpuri, de care se interesau atat ziarele franceze cat si cele italiene. Trenul special care-i transporta pe pelerini era asteptat si primit in principalele orase ale Italiei (era si o calatorie turistica organizata in mod luxos).
In sfarsit, ajunge la Loretto si apoi la Roma (Firenze, Pisa, Genova le va vizita la intoarcere).
In Orasul Etern, pelerinajul atinge punctul cel mai inalt intr-o audienta in care, toti pelerinii trebuiau sa defileze in fata Suveranului Pontif pentru a-i primi, unul dupa altul, binecuvantarea. Multe fusesera recomandarile de a nu-l obosi pe Papa, batran si bolnav, si de a defila in liniste.
Bunul Papa - a scris dupa aceea Tereza - este atat de batran incat e aproape mort. Nu poate sa spuna aproape nimic...
Insa ea, ultima din rand, nu a tinut cont de avertisment.
Dupa ce s-a aplecat sa-i sarute piciorul, in loc sa se ridice si sa plece, s-a sprijinit de genunchiul lui si i-a spus aproape plangand: Preafericite Parinte, am o mare rugaminte.... Vorbea cu voce inceata, astfel incat batranul Pontif nu a reusit sa inteleaga. "Nu inteleg prea bine - a spus.
"Sfintenia Voastra - a intervenit cu nerabdare Vicarul General care se afla in dreptul sau - ea este o tanara care vrea sa intre in Carmel la 15 ani, insa superiorii sai cerceteaza aceasta problema".
Raspunsul Papei era astfel, obligatoriu: "Ei bine, fiica mea, sa faci ceea ce vor spune superiorii tai".
O, Preasfinte Parinte - a insistat Tereza - daca Dumneavoastra insa spuneti da, toti vor fi de acord...
Papa a privit-o fix, apoi incet, accentuand intentionat toate silabele, i-a spus: "Bine, bine... vei intra, daca Dumnezeu o va vrea."
Avea spune Tereza - o expresie atat de patrunzatoare si de convinsa, incat mi s-a intiparit in suflet.
Oricum, a incercat sa-si continue discursul, insa doi gardieni nobili au atins-o pentru a-i spune sa se ridice, vazand insa ca nu era de ajuns acest lucru, a trebuit s-o ridice si s-o duca de acolo pe sus, in timp ce lacrimile-i curgeau din ochi.
Inainte de a se indeparta, Papa i-a atins cu dragoste buzele si a binecuvantat-o.
Acest fapt a facut o asemenea senzatie, incat a ajuns si in presa franceza, care observa de departe pelerinajul.
Insa, in aparenta, nu-i fusese acordata nici o permisiune, iar lunga calatorie nu daduse rezultatul sperat.
Si totusi, acest pelerinaj a fost hotarator in viata Terezei: pana atunci ea ii cunoscuse pe preoti doar la altar sau in confesional, insa in timpul pelerinajului a avut ocazia sa-i cunoasca mai mult si sa-i observe in situatii normale de viata (la acel pelerinaj participau 75 de preoti).
Nu vom sti cu exactitate ceea ce s-a intamplat. Se stie doar ca un tanar preot francez, care era vicar la Sfantul Petru, a facut ca intreg grupul pelerinilor sa vorbeasca de grija afectuoasa cu care erau inconjurate tinerele surori Martin (surorile din manastire ale Terezei).
Insa Tereza s-a intors in tara sa, convinsa ca a se ruga pentru inimile preotilor este una dintre sarcinile cele mai urgente pentru cei care iubesc Biserica.
Mi-am inteles vocatia in Italia - va spune ea.
Va explica astfel, in examenul canonic precedent profesiunii sale religioase, scopul vocatiei sale Carmelitane: Am venit pentru a salva sufletele si mai ales sa ma rog pentru preoti.
In mod contrar previziunilor, permisiunea ca portile manastirilor sa i se deschida, in mod exceptional ei, unei tinere de 15 ani, i-a fost in sfarsit acordata.
din: "Pe urmele Micii Tereza - Ganduri despre viata"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.