Orgoliul spiritual

     de Dominique Biot

   Se spune ca orgoliul spiritual este flagelul sufletelor pioase, dar ar trebui, fara indoiala, sa definim in primul rand, ce este acest viciu...
   Avem, in principal, imaginea a ceva izbitor si ridicol, caracterizat in piesele de teatru, dar uitam, adeseori ca specificul orgoliului este de a disimula. In forma sa cea mai perversa, el ne face chiar sa credem ca persoana este umila, in timp ce o fiinta care are aceasta virtute a umilintei, nu o banuieste, pentru ca stie ca acest lucru este imposibil fara Dumnezeu, ca insasi fragilitatea noastra este baza umilintei: "cand sunt slab, atunci sunt tare" (Cor 12,8 - 10).  Orgoliul este primul dintre pacatele capitale, el este radacina lor, licheanul de pe munte, care rezista la inaltime atunci cand tot lucrul este mort... De la vanitate (orgoliul care se vrea vazut, apreciat) pana la orgoliul spiritual, sunt numeroase grade... El se strecoara peste tot, insidios, mieros, in cele mai bune sentimente ale noastre, si viciaza virtutea, chiar pana la insasi dorinta de a fi sfant; pentru sine...
   El merge pana la a-l insela pe cel care i-a dat nastere in gandurile sale, pe tatal minciunii: Satana... Satana care incita dorintele noastre de a fi in siguranta, si otraveste cu aceasta cele mai bune sentimente ale noastre!...
   Astfel, exista orgoliul celor "care gandesc bine despre sine", atat de bine descrisi in parabola vamesului si a fariseului... ei uita, si inca prea des, ca aceasta atitudine continua sa faca ravagii in epoca noastra, inclusiv la crestini: "eu fac asta, respect normele, regulile,  voi merge in cer (sau vo reusi)", fara a-si aminti ca cel care isi pierde sufletul il va salva si cine isi castiga sufletul, punandu-l in siguranta, il va pierde... Orice suflet care cauta un loc, o putere, gandindu-se inconstient: "asta este, ma instalez, am castigat", acest suflet se rigidizeaza, se stratifica intr-un orgoliu insidios, fariseic... Si, nu este fariseu cel care crede ca parabolele sunt pentru ceilalti sau ca erau pentru alte timpuri?...

   A se instala inseamna a muri spiritual; un adevarat crestin, dupa Chipul Lui Cristos, nu ambitioneaza la nimic, decat sa slujeasca cu darurile pe care i le-a dat Dumnezeu, el nu face cariera: este la dispozitia Vointei Domnului in circumstantele vietii. El accepta un post, o functie, dar este gata s-o paraseasca daca Stapanul secerisului o vrea... A gasi calea Lui Dumnezeu nu inseamna sa ne credem dintre "aceia care stiu" ajutand pe aproapele, ci a cultiva starea sufleteasca in care avem convingerea ca, daca altii ar avea aceleasi haruri, ar face mai bine ca noi si cu mai multa iubire, cu mai mare dezinteres...
   Orice intoarcere asupra noastra insine, orice complezenta de a ne privi, este orgoliu si trebuie sa ne nimicim in fiecare zi, cultivand convingerea ca totul este dat de Autorul tuturor lucrurilor, daca nu, e de rau!
   A deveni sfant, inseamna a scruta orgoliul cu un ochi necrutator, incredintandu-ne in fiecare clipa Lui Dumnezeu in rugaciune si adoratie... Sa fim atenti sa nu subestimam aeasta hidra cu sapte capete!
   Sa ne aruncam in bratele Domnului, care va face din noi fiinte umile.
   Sa fim ca Sfanta Tereza cand spunea: "Vreau sa fiu o sfanta". Si cand i se raspundea: "Orgoliul!", ea adauga: "Sfanta, da, dar fara s-o stiu, mica, in bratele Lui Isus al nostru!"
                            
                      ("Stella Maris" nr.426 - "Regina Pacis" nr.197)