"Priveste-L pe Iisus ! El te vindeca."

                                        Miracol la Evolene  (interviu realizat de revista "Feu et Lumiere")

   Helene Gaspoz in varsta de 43 de ani (in 1987 n.t.), mama a trei copii, originara din Evolene - Elvetia, bolnava de 10 ani de un cancer generalizat, condamnata de medicina, s-a vindecat miraculos la o adunare de rugaciune condusa de regretatul Parinte Emiliano Tardif, la 1 iunie 1985.  Am intalnit-o la Lourdes, doi ani mai tarziu, si putem da marturie despre bucuria Invierii care transfigureaza intreaga sa fiinta.
   "Cel care L-a inviat pe Isus dintre morti, va da viata si trupurilor noastre prin Spiritul Sau care locuieste in noi."


   Helene: Vindecarea mea a inceput la 1 iunie, in timpul rugaciunii de sambata seara. Venisem sa-l ascult pe acest preot misionar. In strafundul inimii mele,  doream mai ales sa incredintez Domnului pe sotul si pe fiicele mele, stiind ca moartea se apropie de mine cu pasi mari. Eram bolnava de 10 ani.
   Feu et Lumiere: Sufereati mult?
   Helene: In ultimul timp  sufeream ingrozitor. Aveam dureri chiar si daca trebuia sa misc degetul mic. Fiecare miscare era insotita de dureri atroce. Trecusera deja zece ani de cand nu puteam nici sa ma intorc de pe o parte pe alta in pat. Sotul meu, Antoine,  era cel care ma intorcea intotdeauna.
   S-a spus rugaciunea pentru bolnavi si apoi Parintele Tardif a zis: 
   - "Printre noi se afla o doamna care sufera de un cancer generalizat  ce a inceput cu cancerul oaselor. Medicii au abandonat-o demult. In acest moment,  Domnul este pe cale s-o vindece. Ea trebuie sa simta o mare fierbinteala."
   Iar eu imi spuneam: "Ce ciudat, este o persoana exact ca mine". Caci, pentru ca nu cerusem vindecarea, nu ma asteptam la ea absolut deloc.
   Apoi, Parintele a spus: 
   - "Daca vrei sa te vindeci, ridica-te, pentru ca oamenii sa vada ca Domnul te vindeca."  Iar eu imi spuneam: "De ce nu se ridica odata femeia asta, cand primeste un asemenea har!" Si nimeni nu se ridica. Dupa care, el a mai adaugat: 
   - "Nu vei fi vindecata dintr-o data, caci Caldura Lui Dumnezeu este atat de mare incat ai fi carbonizata, dar intr-o luna vei fi vindecata complet."
   Eu inca nu credeam ca era vorba de mine dar una dintre fiicele mele, care statea langa mine,  mi-a spus: 
   - "Mama, cat de rosie esti!"
    Simteam in tot trupul o caldura binefacatoare si era minunat!  Am incetat sa ma indoiesc ca era vorba despre mine cand m-am ridicat sa plec: nu mai aveam nevoie sa-mi tin echilibrul ca sa pot merge. De obicei imi era greu sa ma ridic, si cand eram in picioare trebuia sa fac eforturi ca sa-mi tin echilibrul. La iesire ne asteptau cativa prieteni. Cand l-am imbratisat pe fiul prietenilor mei, acesta mi-a spus: 
   - "Dar ce se intampla Helene, tu arzi?!" 
    Inca glumind, am raspuns:
   - "Poate ca este caldura Domnului!"
   Mama lui a replicat:
   - "Lasa, ca o sa ne spuna ea maine."

   Ne-am intors acasa si nu ma mai durea nimic, dar inca mai credeam ca era emotia de a-l vedea pe acest preot primind Cuvantul Lui Dumnezeu fara sa cunoasca nimic despre mine. Ma gandeam ca poti sa te vindeci daca mergi in pelerinaj, de exmplu la Lourdes, sau in alte sanctuare...
   Doar noaptea am realizat ca fusesem atinsa de Iubirea Domnului, pentru ca m-am trezit si puteam sa ma intorc fara nici o dificultate de pe o parte pe alta in pat. Am aprins de mai multe ori lumina, ma intorceam... Era adevarat!  L-am trezit atunci pe sotul meu, care a spus,  la fel ca mama prietenului nostru:
   - " Incearca sa dormi, vom vedea maine."
   Mereu s-o las pe maine! Mi-am amintit ca, deoarece persoana cu vindecarea nu se ridicase, Parintele Tardif  adaugase:
   - "Ea ne va spune maine!"
   Dimineata cand m-am trezit, nici o durere. De obicei mergeam intotdeauna sa scuip sange cand ma sculam, pentru ca rana sangera tot timpul. Dar nu mai era nimic!
   Ce bucurie! Simteam din nou mirosul casei: inainte simteam doar mirosul bolii mele, caci aveam impresia ca trupul imi putrezea... Am putut sa ma scol singura si am alergat la fetele mele. Plangeam, cantam si spuneam:
   - " Domnul m-a vindecat."
   Ele insa au crezut ca am innebunit si se temeau. Dupa aceea m-am dus sa-mi trezesc parintii si am telefonat unor prieteni. Aveam chef sa ma urc in clopotnita bisericii satului si sa strig ca sa ma auda toata lumea: "Domnul m-a vindecat, El este Viu! E minunat!"
   Timp de cinci zile n-am avut nici o durere, absolut nimic. Apoi, o perioada de trei saptamani, in fiecare zi, o parte a corpului meu se vindeca. Simteam o durere violenta cateva minute, apoi nimic. Exact cum spusese Isus: "Intr-o luna vei fi vindecata complet", dupa o luna eram total vindecata. Si mereu aceasta pofta de a canta si a-L lauda pe Domnul. Iar pacea si bucuria n-au mai parasit de atunci inima mea. Si se transmiteau inimii sotului meu, dar mai ales inimilor fiicelor mele. De atunci au trecut doi ani.
   Feu et Lumiere: Si acum aveti aceeasi bucurie?

   Helene: Intotdeauna bucuria si pacea. Este minunat. Si este frumos cum Domnul ne cere intregii familii sa le facem cunoscute, sa le spunem oamenilor sa se lase iubiti de Isus. Si atunci, bineinteles, toata familia da marturie.
   La trei luni dupa vindecarea mea, am organizat primul grup de rugaciune la noi acasa. Apoi s-au mai format doua grupuri in celelalte sate. Fetele noastre isi doreau dintotdeauna sa formeze un grup de rugaciune cu tineri. Ele au venit, toate trei, la Lourdes, anul asta, si au hotarat sa faca prima lor adunare de rugaciune in vinerea care a urmat intoarcerii lor.
   Mult timp credeam ca visez, mi se parea ca nu se poate ca acea durere sfasietoare sa dispara, pur si simplu, deodata.
   Feu et Lumiere: V-ati reluat activitatea normala?
   Helene: Da. Fiicele mele imi spun:
   - "Nu numai ca esti vindecata, dar nu esti normala!" Si asta pentru ca nu obosesc niciodata. Pot munci ziua intreaga, dar nu ma simt obosita deloc si nu ma doare absolut nimic.
   Feu et Lumiere: In ce stare fizica erati inainte de vindecarea dumneavoastra?
   Helene: Cancerul a fost constatat in anul 1975, incepand cu cancerul oaselor. Degetul mare mi s-a rupt si mi s-a facut o grefa osoasa. Apoi totul a reinceput dupa un an, dar am refuzat sa ma mai operez, caci avusesem deja 13 anestezii si nu mai puteam suporta sa vad cum mi se rupe corpul in bucatele.
   Cand am aflat ca aveam cancer, am plans mult!  Mi s-a spus: "Atata timp cat coloana vertebrala nu este atinsa, pot fi mereu grefate bucati de os..."  Dar nu stiam ca deja coloana era atinsa... Apoi, totul a continuat si aveam dureri ingrozitoare peste tot, trupul mi se umplea de apa si aveam impresia ca va exploda si ca ma arde un acid, caci la fiecare miscare durerile erau insuportabile, indiferent ca stateam in picioare, ma asezam sau eram culcata.
   Iar Domnul a pus totul in ordine. Toate organele mele functioneaza foarte bine, nu mai am nici o problema, nici un fel de durere. De doi ani nu mai stiu ce inseamna durerea si este absolut minunat!
   Nu mai vreau sa-mi serbez aniversarea la 14 februarie, ci la 1 iunie, ziua vindecarii mele.
                                                                   ("Feu et Lumiere" nr.44 - "Regina Pacis" nr. 48)

.                                   Parintele Tardif

   "Imi place foarte mult sa unesc ministerul de vindecare cu Euharistia, in special pentru a-i invita pe oameni sa-si concentreze privirea asupra Lui Isus. El este Cel care elibereaza, care vindeca si care iarta. In aceasta contemplare a Sfantului Sacrament, oamenii pot creste in credinta de care au atata nevoie. Aceasta prezenta vie a Lui Isus in Euharistie este cu adevarat un har de care trebuie sa profitam.(...)
   Domnul mi-a dat o singura misiune: sa proclam ca Isus a inviat; ca El este prezent in Euharistie; ca El ne-a salvat. Acest mesaj nu se va schimba niciodata, pentru ca Domnul nu se schimba. Dar eu trebuie sa incerc sa prezint acest mesaj in mod diferit. Unei lumi care vorbeste despre moartea Lui Isus, sa-i proclam: Isus este Viu! Iar Isus o confirma prin diferite semne. Cu preotii incerc sa vorbesc mai mult despre viata spirituala, dar credinciosilor le dau acest unic mesaj: ISUS ESTE VIU!
                                     ( Emiliano Tardif)