Catehismul Bisericii Catolice ne spune ca existenta ingerilor este un adevar de credinta, si ii defineste ca "slujitori si mesageri ai Lui Dumnezeu". "Ca fapturi pur spirituale, ei au inteligenta si vointa: sunt fapturi personale si nemuritoare. Intrec in desavarsire toate fapturile vazute. Este marturie stralucirea slavei lor."
In revista "Medjugorje -Torino" nr.68, gasim un interesant interviu cu Don Gabriel Amorth, celebrul exorcist al diocezei Romei, despre existenta ingerilor. Caci cine ar putea sa ne vorbeasca mai bine despre aceasta tema decat el, care este mereu in contact cu supranaturalul in lupta dintre bine si rau?
Intrebare: - Don Gabriel, ce sa le raspundem celor care nu cred in existenta ingerilor?
Raspuns: - Ingerii exista cu adevarat, la fel cum exista cu adevarat Dumnezeu, nemurirea sufletului, cum exista diavolii, iadul, purgatoriul si raiul. Este vorba despre realitatea invizibila pe care o cunoastem cu certitudine din Revelatie, din Biblie.
I.: - Sa presupunem ca un copil v-ar intreba cum sunt facuti ingerii, ce i-ati raspunde?
R.: - I-as raspunde ca ingerii sunt spirite pure despre care noi nu ne putem face o idee vizibila si i-as da exemplul vantului. Se poate descrie vantul? Nu, dar se pot descrie copacii care au toate frunzele aplecate intr-o parte in bataia lui, si ne dau o idee despre ce ar fi vantul. Vedem, asadar, efectul, dar pe el nu-l putem descrie in mod concret. Tot asa si ingerul: fiind pur spirit, nu-l poti descrie, dar daca vrei sa-l reprezinti esti obligat sa o faci in felul tau, conform unei conceptii care este corecta, dar nu corespunde realitatii. Ingerul fiind un pur spirit, nu este reprezentabil in forma picturala sau sculpturala. Dar exista, caci asa cum vezi efectele vantului, tot asa se vad si efectele ingerilor.
I.: - Iar cei care spun ca au viziuni cu ingeri?
R.: - In ceea ce priveste viziunile sau perceptiile prezentei ingerilor, eu as fi foarte prudent si mi-as folosi cu precautie discernamantul. Ingerii sunt mesageri ai Lui Dumnezeu iar catehismul spune ca, inca de la inceputul creatiei si de-a lungul intregii istorii a mantuirii, sarcina lor este de a vesti, de departe sau de aproape, mantuirea.
I.: - Si cum se realizeaza aceasta vestire, prin ce misiune?
R.: - Ajunge sa citesti Biblia pentru a vedea ca este plina de referiri la ingeri. In acelasi mod intreaga viata a Bisericii beneficiaza de ajutorul misterios al ingerilor. Sa ne gandim, de exemplu, la Liturghia Euharistica, cand impreuna cu ingerii Il adoram pe Dumnezeu Intreit Sfant, sau la Liturghia defunctilor, cand spunem: "In Rai sa te insoteasca ingerii". Catehismul ne invata ca din copilarie pana la moarte, viata omeneasca este inconjurata de protectia ingerilor si de mijlocirea lor. Fiecare om are alaturi de el un inger pazitor si ca pastor pentru a-l conduce pe calea vietii. Iata misiunea ingerilor, tainica dar eficienta.
I.: - V-ati referit mai inainte la Biblie. Cati ingeri sunt, potrivit Sfintei Scripturi?
R.: - Biblia vorbeste despre ingeri si ar fi interesant sa le stim si numarul. Sunt miriade si miriade! Noi nu avem reprezentarea omnipotentei Lui Dumnezeu! Este ca si cum l-ai intreba pe un astronom cate stele sunt: ti-ar raspunde ca numarul lor este astronomic... dar numarul ingerilor este inca si mai mare!
I.: - In ce punct se afla studiile teologice asupra angiologiei?
R: - Din pacate, multi teologi au evitat sa aprofundeze acest adevar. De exemplu, nu a fost inca aprofundata originea incercarii la care ingerii au fost supusi de Dumnezeu, in urma careia o parte dintre ei s-a razvratit si in loc sa fie ingeri buni care lauda fericirea Lui Dumnezeu in Rai, au devenit diavoli care Il combat pe Dumnezeu si se afla in suferinta iadului. Un alt aspect care merita sa fie studiat, priveste ierarhiile ingeresti. Sfantul Paul ne vorbeste despre noua coruri ingeresti, dar stim ca subdiviziunile sunt mult mai multe. Exista o ierarhie a ingerilor dintre care principalul este Sfantul Arhanghel Mihail.
I.: - Ne putem ruga ingerilor?
R.: - Ingerii sunt spirite pure, creaturi personale, adica fiecare dintre ei are personalitatea sa. Sunt dotati cu o inteligenta care, neavand legaturile trupului, este imens mai mare decat cea a omului. Sunt dotati cu spirit de initiativa si, deci, cu o capacitate de a face binele si -spunem aceasta doar pentru cei care s-au razvratit contra Lui Dumnezeu - cu capacitatea de a face rau. Asadar, noi ne putem ruga ingerilor tocmai pentru ca sunt creaturi ale Domnului, inteligente si libere, care doresc numai sa colaboreze la planurile Lui Dumnezeu. Iar planul Lui Dumnezeu asupra oamenilor, ingerii il stiu: este ca toti sa se mantuiasca si nici unul sa nu piara.
Deci ingerii, chiar din proprie initiativa, independent de rugaciunile noastre, ne ajuta incontinuu in mii de feluri, dar ne ajuta si mai mult daca ne rugam lor.
I.: - Si ce ne spuneti despre ingerul pazitor?
R.: - Fiecare dintre noi are un inger care-i este cel mai fidel prieten si care, de la conceperea noastra si pana la moarte, si probabil chiar si dupa aceea (pentru ca daca mergem in Purgatoriu, continua sa mijloceasca si sa se roage pentru noi), ne asista douazecisipatru de ore din douazecisipatru. Trebuie sa ne rugam incontinuu ingerului pazitor, pentru ca in primul rand ne calauzeste in credinta si apoi ne ajuta sa implinim voia Lui Dumnezeu.
Cateva din mesajele lui "Jean, Mesager al Luminii", referitoare la ingeri :
Sf. Arhanghel Mihail |
El va ajuta sa progresati spre Dumnezeu Tatal, prin bunele sale inspiratii, el va indeparteaza de ispite, de situatii periculoase si va indeamna sa aveti o comportare buna.
Trebuie sa va ganditi mai mult la el, sa-i manifestati intreaga voastra veneratie, incredere si iubire. Nu ezitati sa-i cereti ajutorul; el este atat de aproape de voi!
Fiecare dintre voi trebuie sa actioneze pentru construirea Imparatiei Lui Dumnezeu; sunteti raspunzatori pentru partea voastra din aceasta sarcina imensa: construirea unei lumi a Iubirii (24.03.98)
Ingerii sunt langa voi ca sa va slujeasca si sa va calauzeasca; chiar daca admiteti cu greu existenta lor, ei sunt foarte eficienti. Si daca va ganditi bine, v-au scos adesea din incurcaturi. Caci nu sunt ei slujitorii Tatalui Vesnic si ai Fiului in Spiritul Sfant? Ei se afereaza pe langa sufletele pioase. Duc in Cer rugaciunile si cererile voastre, intr-un mod cu atat mai eficace cu cat actiunea voastra pentru sufltele din Purgatoriu este mai salutara; eu am fost primul ei beneficiar. Viata pe pamant devine din ce in ce mai inabusitoare si demoralizanta: in loc sa ascultati promisiunile oamenilor influenti, plecati-va urechea mai degraba la ceea ce este Adevar, Frumos si Sfant. (02.05.97)
Voi, oamenii, aveti tendinta de a va neglija ingerii pazitori, desi ei sunt aceia care va apara de capcanele si stratagemele urzite de spiritele rele. Acesti diavoli utilizeaza toate mijloacele, sunt peste tot si stiu foarte bine sa se foloseasca de presa si de televiziune pentru a incalca Legea Lui Dumnezeu.
Chiar cand sunteti victime ale unor accidente, boli, violente, nu este hazardul, ci sunt spiritele rele care incearca sa va atinga, sa va micsoreze, sa va faca sa va indoiti, pentru a alimenta focul iadului. (07.08.98)
Rugati-va mai mult ingerilor vostri, nu uitati ca Maria a fost salutata de ingerul Bunei Vestiri la ordinul Lui Dumnezeu si Ea a raspuns spontan mesajului din Cer.
Ingerii va inconjoara; ei sunt numerosi. Nu le puteti ignora existenta si actiunile.
Sf. Arhanghel Rafael |
Intr-un cuvant, un inger este un prieten al Lui Dumnezeu si un intermediar intre Cer si oameni. Voi sunteti legati de timp, iar ingerul de vesnicie. Timpul inseamna noaptea, ziua, calendarul, dar mai ales, nesiguranta, teama, nelinistea si ziua de maine care scapa cand vine clipa trecerii de cealalta parte a raului. In schimb, ingerul traieste in clipa de plenitudine. Fiecare moment trebuie sa va permita sa aveti certitudinea prezentei sale, daca mentineti o legatura profunda cu el. (25.03.99)
Ingerii sunt cei care va vor apara contra evenimentelor ce vor veni, si in mod deosebit:
- Sfantul Arhanghel Mihail, seful Ostirilor ceresti, al carui rol este de a conduce ingerii contra satanei si a tuturor fortelor raului;
- Sfantul Arhanghel Rafael, medicul Cerului, care-i vindeca pe raniti pentru a-i readuce la Credinta;
- Sfantul Arhanghel Gabriel, vestitorul, care anunta intoarcerea Lui Iisus; el este mesagerul Cerului si veti vedea indeplinindu-se tot ceea ce vesteste cu puterea si lumina sa, cand Iisus va apare pe norii Cerului.
Este important sa onorati prin rugaciuni si meditatie, ajutorul acestor trei arhangheli. Ati putea recita Rozariul Sfantului Mihail cel putin o data pe saptamana (21.05.97)
Inainte de fiecare marturie, rugati-va Sfantului Mihail si ingerilor vostri pazitori, caci intre spiritele bune si cele rele se desfasoara o continua batalie, dar voi veti fi intotdeauna invingatori. Ganditi-va la Cer si la slujitorii lui care, in lumea nevazuta, formeaza o mare forta, mereu gata sa intervina cu eficienta. Veti intalni persoane slabe, in care s-au infiltrat spiritele rele, dar ii veti avea alaturi de voi pe ingerii vostri pazitori, care va vor ajuta si va vor ocroti.
Si noi, de aici, suntem mereu alaturi de voi, cei de pe pamant. Dar in permanenta sunteti insotiti de ingerul vostru pazitor. El va calauzeste, este vocea constiintei voastre.
Oamenii ar trebui sa comita mai putine greseli, dar se gandesc ei, oare, la ingerul lor pazitor? I se roaga? Si totusi el este mereu acolo, ca sa va intinda mana si sa nu va lase sa va impiedicati.
Evident ca, in cursul marturiilor pe care le dati, sau citind cartea, numeroase persoane isi vor pune multe intrebari asupra sensului pe care-l dau existentei lor; o buna parte dintre ele vor aprecia, unele vor regasi calea cea buna iar altele nu vor suporta sa-si vada dezvaluita miicimea de spirit, dar si ele, chiar daca in mod inconstient, nu vor putea decat sa progreseze.
Sf. Arhanghel Gabriel |
Va apropiati de sfarsitul timpurilor, de altfel acesta este motivul pentru care, din Cer, noi va orientam parcursul. Da, aveti liberul arbitru, dar noi stim ca voi actionati din iubire, iar aceasta iubire trebuie indreptata spre Dumnezeu, spre Maria, spre ingeri, spre sfinti si spre toti fratii din Cer dintre care fac si eu parte. (07.08.98)
Sunteti pe calea cea buna, calea binelui si a triumfului, calea pe care fiara va fi invinsa. La dreapta voastra Ii aveti pe Iisus si pe Sfanta Sa Mama, insotita de Sfantul Iosif, de sfinti si de ingeri in frunte cu Sfantul Mihail. Da, absolut sigur, veti triumfa.
Va spun toate acestea, draga tata, ca sa va fac sa intelegeti mai bine ca aceasta actiune pentru sufletele din Purgatoriu va face sa racneasca fiara pe care o veti intalni in drumul vostru, uneori chiar avand un aspect simpatic. (27.07.98)
( "Regina Pacis" nr.17)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.